Angajaţii SMR, salvaţi de judecători

113

• Tribunalul Olt a decis săptămâna trecută intrarea SMR Balş în reorganizare. Decizia a fost luată după ce administraţia locală şi alte două firme au depus cereri de intrare în insolvenţă în vederea lichidării. Conducerea celei mai mari societăţi comerciale din oraşul de pe Olteţ a solicitat şi a obţinut reorganizarea. Acest proces economic, susţine directorul Ion Ciucu, nu presupune disponibilizări de personal.

 

 


 

Mai multe solicitări de lichidare…

Conducerea societăţii susţine că s-a ajuns la intrarea în reorganizare ca urmare a demersurilor făcute de administraţia locală de a-şi recupera, la începutul acestui an, datorii vechi de 200.000 euro, prin introducerea cererii de insolvenţă.

Pentru a nu se ajunge la intrarea în lichidare, conducerea societăţii a depus şi ea cerere pentru intrarea în reorganizare şi a achitat datoriile până la judecarea cererii depuse de Primăria Balş.

,,Am aflat că primăria pregăteşte un document prin care solicită intrarea in insolvenţă. Am luat legătura şi am încercat să-i conving să nu facă acest lucru. Când m-am convins că nu am nicio şansă să reuşesc, am introdus şi noi o cerere similară prin care ceream intrarea în reorganizare şi nu în lichidare. Pentru a lăsa solicitarea administraţiei locale fără obiect, am achitat integral datoriile, extrem de vechi, care erau reeşalonate. Cererea administraţiei locale a rămas fără obiect dar ne-am trezit cu alte două solicitări asemănătoare. M-a surprins rapiditatea cu care ele au fost depuse… este vorba de câteva ore şi faptul că erau aproape identice. Cererile conţineau paragrafe copiate la virgulă… prin ele se propuneau aceeaşi firmă pentru a face lichidarea societăţii. S-a cerut un termen pentru ca una din firme să-şi facă apărarea, fapt care nu a fost admis de instanţă. Ăsta a fost norocul nostru, ca să spun aşa. Am depus în instanţă dovezile necesare care demonstrau situaţia economică a societăţii care nu presupunea nici pe departe intrarea in lichidare şi… am avut câştig de cauză”, a declarat directorul SMR Balş, Ion Ciucă, referitor la ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu societatea.

Pentru conducerea societăţii, demersul autorităţii locale a fost unul surprinzător având în vedere că interesul ar fi trebuit să fie sprijinirea SMR în vederea menţinerii locurilor de muncă, extrem de importante pentru comunitate. Mai surprinzător a fost demersul pentru angajaţii societăţii bălşene care, chiar dacă pe ici pe colo îşi mai arată nemulţumirea fie faţă de nivelul salariului, fie faţă de zilele în care trebuie să stea acasă. Oamenii au conştientizat că mai bine se luptă să supravietuiască, ştiind că, de bine de rău, vor intra lunar, sigur, în posesia unor bani, decât să ajungă şomeri, mai ales că mulţi dintre ei sunt trecuţi de prima tinereţe.

 

O mică presiune şi o garanţie… în plus

Reprezentanţii administraţiei locale din Balş neagă că ar sta la baza declanşării procedurii de insolvenţă a SMR Balş şi dau vina pe conducerea societăţii.

,,Dacă urmăriţi datele de introducere a cererilor de insolvenţă veţi vedea că primii care au făcut acest lucru au fost chiar şefii societăţii. Noi nu am făcut, prin cererea depusă, decât să ne înscriem, la o adică, la masa credală ca să ne recuperăm banii. Suntem forţaţi de lege să-i recuperăm. Aveam Curtea de Conturi pe cap şi nu puteam sta cu mâinile în sân că ne luau la întrebări… ce interes avem să nu ne recuperăm banii. A fost, aşa, o mică presiune şi o măsură de precauţie… Dacă intrau în lichidare, ne luam banii, dacă nu mai încasam ceva din ei de teamă. Şi ni i-am recuperat. Noi, administraţia locală, nu avem, vă daţi seama, niciun interes ca societatea să nu meargă. E vorba de multe locuri de muncă… În special eu, care am lucrat acolo, cum să doresc închiderea fabricii? Chiar dacă SMR nu mai este şi nici nu mai înseamnă ceea ce era odată, contează ce se întâmplă acolo. Sunt mulţi oameni, nu 900 cum susţin cei din conducere, care se bazează pe banii din salariile primite de acolo. E important şi pentru ei şi pentru noi ca societatea să meargă. Totul depinde de patronatul acesteia, dacă şi el doreşte acest lucru. Eu personal am unele îndoieli. Acolo se taie foarte mult fier vechi şi se valorifică. Banii pentru taxele şi impozitele locale restante au fost plătiţi de mai multe firme, unele având ca obiect chiar valorificarea fierului vechi”, a declarat primarul oraşului Balş, Mădălin Teodosescu. El a mai susţinut că, la momentul documentării noastre, relaţiile cu societatea sunt unele normale.

 

Fără probleme economice majore

,,Societatea nu trece acum printr-o situaţie extrem de dificilă aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă. Din contră, suntem pe drumul cel bun. Avem comenzi, partenerii au încredere în noi şi suntem pe cale să scăpăm de toate problemele moştenite de la fosta conducere, şi mă refer la datorii imense şi probleme uriaşe. Având în vedere că suntem singura firmă din ţară pe acest profil, că deţinem autorizaţiile necesare pentru a exporta materialul rulant şi componente pentru sistemul feroviar pentru multe ţări din UE şi din afara spaţiului european, suntem îndreptăţiţi să solicităm înţelegere şi să primim sprijinul statului pentru a menţine societatea în funcţiune. Astfel plătim taxe şi impozite la buget, oamenii, nu puţini la număr, au un venit sigur pe care se pot baza. Nu ştiu ce s-a întâmplar în relaţia noastră cu administraţia locală, ce a determinat Primăria să acţioneze aşa şi… nici nu vreau să aflu. Important este că, la ora actuală, nu mai avem datorii restante şi, în mod normal, între noi şi dumnealor nu ar mai trebui să intervină niciun fel de problemă”, a mai spus directorul SMR despre situaţia societăţii.

Cât priveşte revenirea angajaţilor la muncă, Ion Ciucă a susţinut că acest lucru se va produce până la finele acestei luni, după rezolvarea unei probleme tehnice la conducta de gaze care alimentează cuptoarele din halele de producţie şi întreaga societate.

Speranţe de mai bine

,,Noi sperăm ca problema la conducta de gaze să fie rezolvată în cel mai scurt timp. Avem tot interesul să reluăm activitatea cât mai repede pentru că avem contracte în curs de derulare. Cred că în cel mult zece zile, două săptămâni, să reîncepem producţia”, a mai spus acesta, precizând că întreruperea activităţii s-a produs în decembrie pe fondul sărbătorilor de iarnă, lună în care, a mai susţinut directorul, randamentul nu mai era cel normal, ci mult mai scăzut.

,,Ştiţi cum este, în decembrie oamenilor nu le mai stă capul la muncă, ci la sărbători. Dacă tot ne-au permis contractele să luăm o pauză, am considerat că este bine, şi financiar vorbind, ca oamenii să stea acasă… apoi a apărut problema cu gazele. Sper să o rezolvăm cât mai urgent şi să revenim la normal, chiar dacă nu este uşor să reporneşti cuptoarele la temperaturi extrem de scăzute, vom reuşi, sunt convins”, a precizat Ciucă.

El le-a mai dat o veste bună angajaţilor societăţii: continuarea procesului de reorganizare a SMR nu presupune disponibilizări. Directorul SMR a dat asigurări că în perioada următoare niciun angajat al SMR nu îşi va pierde locul de muncă.