Glume pe seama operatorilor STS Olt

175

Statistica îngrijorătoare pe anul 2013, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale  (STS), arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 17.463.468 apeluri. Dintre acestea 29,09 % au fost reale şi 70,91 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 60,66 %, Poliţie – 24,77 %, ISU/ SMURD – 12,59 %  şi Jandarmi – 1,88% . Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călaraşi şi Mureş ocupă primele locuri. În Olt au fost 70% apeluri false, iar 780 de cetățeni au fost sancționați pentru căau sunat la 112 făra să aibă o urgență

 

Măsuri pentru reducerea apelurilor false

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că ultimele date comunicate de STS, de 70 la sută apeluri abuzive la 112, arată o reducere, în condițiile în care au existat ani și cu peste 90 la sută de apeluri abuzive, el apreciind că reprezentanții STS au făcut „o muncă foarte serioasă, de informare și de combatere” a acestora.

El a adăugat că procentul este încă mare și trebuie lucrat mai departe, apreciind că orice măsură legislativă care se poate lua impotriva apelurilor abuzive la 112, fără a afecta accesul, „e binevenită”.

Acesta a precizat că, din păcate, există și în străinătate acest fenomen, legat de apelurile abuzive și există diferite moduri de lucru – trimiterea mai multor mesaje SMS, „până-ți blochează telefonul, să nu mai suni la 112 abuziv”, blocarea temporară a telefonului sau trecerea numărului, când sună, „la coada rândului”.

„Adică, dacă sună alții, întotdeauna să treci în spate, pentru că se știe că ai apelat abuziv, ca să se dea prioritate la ceilalți. Sunt mai multe măsuri, fiecare țară are măsurile ei. Și aici sunt măsuri adoptate, inclusiv dacă se știe că cineva apelează abuziv de pe un număr, dacă sună altul și sună și persoana care apelează abuziv, se preia apelul care nu este abuziv sau care n-a mai făcut apeluri abuzive, pentru că șansa să fie într-adevăr apel real este mult mai mare sau poate că e șansa de aproape 100 la sută”, a spus Raed Arafat.

El a precizat că și în România în cazul unor apeluri abuzive repetate de pe un anumit număr s-au făcut solicitări la operatorii de telefonie mobilă să-l suspende temporar. „Am mai trecut prin situații, cu colegii de la STS, în care de pe un număr să avem câteva mii de apeluri în două zile. Și acolo s-a trecut la solicitarea suspendării temporare a numărului, până la luarea unor măsuri și explicații care să se dea familiei, mai ales dacă telefonul era în mâna unui copil. Deci, există măsuri care au fost luate și continuă să fie luate de operatorul 112 împotriva celor care fac apeluri abuzive”, a adaugat el.

 

780 olteni sancționați

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 10.892 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti. De constatarea şi sancţionarea acestor contravenţii se ocupă Poliţia.

În judeţul Olt au fost primite şi tratate 327.187 apeluri. Dintre acestea 29,28% au fost reale şi 70,72% false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 56,32%, Poliţie – 29,09%, ISU/ SMURD – 10,53% şi Jandarmi – 4,06% . 

780 cetăţeni din judetul Olt au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.

Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale. Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.