Senatorul de Olt Teiu Păunescu nu a reuşit să-şi impresioneze electoratul prin activitatea desfăşurată până acum în Parlamentul României. Nu şi-a creat un nume nici printre colegii din forul Legislativ ca urmare a activităţii desfăşurate în plen sau în comisiile de specialitate, deşi nu se poate plânge de lipsă experienţă, el nefiind la primul mandat de ales. Teiu Păunescu a primit şansa să iasă în faţă odată cu nominalizarea sa de către partidul pe care-l reprezintă în parlament – PPDD, să facă parte din Comisia ,,Nana”, cea care anchetează modul în care Ioana Băsescu a achiziţionat, printr-un credit obţinut după câte s-a constatat, în mod corect, de la CEC, câteva sute de hectare de teren în judeţul Călăraşi, la Nana.
Dacă ratează această şansă, lui Teiu Păunescu nu-i mai rămâne decât să se afilieze unuia dintre grupurile parlamentare de la putere în condiţiile în care grupul senatorilor PPDD s-ar dizolva din lipsă de cvorum. Astfel, reprezentanţii mass-media ar afla şi scrie şi despre senatorul de Olt, Teiu Păunescu. Parlamentarul opoziţiei care a avut, însă, tupeul să meargă în comuna liderului social-democraţilor din Olt şi să încerce să-şi promoveze formaţiunea politică şi chiar să înfiinţeze acolo un nucleu care să pună bazele unei structuri locale a partidului care s-a dus la… fundul politicii româneşti în acelaşi timp cu întemeietorul lui – caracaleanul Dan Diaconescu.