Se reduc şpăgile!

47

La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Olt s-a luat o decizie foarte importantă pentru viitorul acestui judeţ. La iniţiativa preşedintelui Paul Stănescu, consilierii judeţeni au aprobat zilele trecute o hotărâre prin care şpăgile care se vor percepe pe viitor de la investitori vor fi reduse semnificativ. Nu toţi consilierii au fost de acord cu această decizie, cei mai nemulţumiţi fiind cei de la PSD, care astfel nu vor mai putea face bani pentru campania electorală de pe urma investitorilor portocalii. “Acum, deh, dă şi omul cât are! Dacă nu are 100.000 de euro, merge şi 10.000. Trebuie să ţinem cont de faptul că este criză şi să ne mulţumim cu ce pot să ne ofere şi dânşii”, a spus şi vicepreşedintele încă liber Marius Oprescu. Facilităţile urmeazăssă meargă atât de departe încât şpaga să poată fi plătită şi în rate, fără dobândă, şi în moneda naţională.