„Toţi românii sunt vinovaţi până la proba contrarie”

100

Actriţa Cerasela Iosifescu s-a născut în anul 1966, la Coteana, judeţul Olt, şi a absolvit IATC, Bucureşti în 1991, la clasa profesorei Sanda Manu. Este actriţă la Teatrul Constantin Nottara din Bucureşti, de la absolvire, iar din 2002 este angajată şi la Teatrul Naţional din Craiova. În octombrie 2005 a obţinut Premiul TVR Internaţional, iar un an mai târziu Premiul I.D. Sârbu pentru artă teatrală al revistei “Mozaicul” pentru rolul Medeea din tragedia omonimă a lui Euripide.

Printre piesele şi filmele cele mai importante în care a jucat Cerasela Iosifescu putem aminti: 2008  – O zi bună de plajă – rolul Lili; 2007  – 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile; 2005  – Moartea domnului Lăzărescu – rolul asistenţei de la Spitalul Filaret; 2002  – Binecuvântată fii, închisoare; 1999  – Faimosul paparazzo; 1996  – Asphalt Tango; 1993  – Crucea de piatra – ca ea însăşi.

Cerasela Iosifescu a fost încă de la absolvire actriţă a Teatrului Nottara din Bucureşti, debutând cu rolul Reginei Maria din piesa Regele moare de Eugen Ionescu, în regia lui Dominic Dembinski. Deşi nu a “părăsit” definitiv Teatrul Nottara, din septembrie 2002, actriţa lucrează pentru Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova, unde a lucrat cu regizorii Mircea Cornişteanu, Gisčle Sallin, Yannis Paraskevopoulos şi Silviu Purcărete, înregistrând numeroase succese în roluri precum sunt Catarina din Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, Thérčse din Thérčse Raquin de Émile Zola, Medeea din piesa omonimă Medeea de Euripide sau Mariana din Măsură pentru măsură de William Shakespeare.

“Schimbi locul, schimbi norocul”- par a fi o zicală care i se potriveşte actriţei din Coteana după plecarea din Bucureşti la Teatrul Naţional din Craiova. „N-am părăsit de tot Bucureştiul. Continui să joc la Teatrul Nottara în câteva comedii de succes (“Soţul păcălit”, “Scandal la operă”), dar la Craiova mi s-au oferit partituri la care visează orice actor. Puteam eu să refuz să o joc pe Katarina, în “Scorpia îmblânzita”, ori pe Medeea antică, într-o viziune regizorală modernă? Puteam să renunţ să colaborez cu internaţionalul Silviu Purcărete, în mândreţea lui de spectacol, “Cum mă doreşti”? Sigur că schimbând locul, poţi să schimbi şi norocul, dar dacă eşti născut cu şansă, ea te urmează pretutindeni. De curând, un tânăr coleg mi-a mărturisit cu emoţie că m-a văzut, cândva, jucând-o pe Marie Curie, şi i-a plăcut atât de mult, încât a revăzut spectacolul de 11 ori. Şi, bineînţeles, s-a făcut actor. Deci, cum aş putea părăsi Nottara-ul, un teatru care mi-a oferit atâtea bucurii artistice? Dar ca actor profesionist, eşti dator să-ţi mai încerci şansa şi în altă parte.

Când m-a invitat teatrul din Bănie, am răspuns cu încântare, ei m-au primit cu braţele deschise şi de atunci mă strădui intrună să nu-i dezamăgesc pe oltenii mei. Pentru că şi eu sunt olteancă. Familia mea e din Coteana, eu am urmat liceul la Slatina, unde părinţii mei sunt încă profesori, unul de muzică, celălalt de literatură. Ei mi-au deschis sufletul pentru artă. Eram o zgâtâie slăbănoagă de 40 de kilograme, cu o voce piţigăiată, care nu se auzea nici măcar în sala de repetiţii. Numai eu ştiu cu câte ore de canto şi dicţie m-am luptat. Sunt bune perseverenţa şi provocarea la ceva.

Actriţa din Coteana a vorbit şi despre cum a decis să urmeze această meserie. „Eram în clasa a XII-a, la liceul de biologie-chimie din Slatina. M-am dus să dau examen de admitere la Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică de la Bucureşti, la clasa de actorie. Scoseseră la concurs 4 locuri pentru fete şi am fost 256 de candidate. La facultate am intrat la a treia încercare. Cum m-am hotărât să dau la actorie? Peste noapte, pentru că voiam să ies din comună. Din comuna Coteana. Voiam să fac ceva deosebit. Habar n-aveam ce e teatrul, dar voiam să ies în evidenţă, ca fetele de vârsta mea. Credeam că, dacă spui două poezii şi te scălămbăi un pic, devii actriţă. După primele două săptămâni de facultate, l-am sunat pe taică-meu să vină să mă ia acasă pentru că m-am răzgândit. Mi s-a părut foarte greu, munca era îngrozitoare şi continuă şi nu era deloc ce căutam eu. Nu înţelegeam nimic din ce mi se întâmplă, de ce mi se cere să fac ce fac, pentru ce m-am luptat…

Până la urmă a trebuit să fac faţă. În anul al II-lea, Sanda Manu mi-a propus să mă lase repetentă, dar dacă sunt de acord! M-a chemat de o parte şi mi-a spus: «Puţi de talent. Eşti brânză bună în burduf de câine. Dar eu nu suport leneşii. Olga Tudorache te vrea la clasa ei din tot sufletul, aşa că mai bine te duci la ea». Dar eu am rămas, nevrând să-mi părăsesc colegii. Şi nu mi-a părut rău. Ea mi-a vrut binele şi mă acuza că nu mă adaptez, că nu particip la exerciţii decât forţat. Dar mie mi se părea că fac ceva din altă lume, care n-are nimic în comun cu mine şi cu ideea mea despre teatru”, spune Cerasela Iosifescu.

Pe lângă actorie, actriţa de la Coteana este pasionată şi de călătorii, însă mai mult în afară ţării pentru că cele din România îi cam dau fiori. „Îmi place foarte mult să călătoresc. Dar, călătoria în ţară e discutabilă. De curând mă gândeam să vizitez, în concediu, cât mai multe locuri din ţară. Avem o ţară absolut divină. Numai că sunt atât de terorizată de oameni, mi-e atât de frică de naţia română, mi-e teamă de faptul c-o să fiu înşelată, că gazdele o să se poarte urât cu mine, că serviciile n-or să fie cele pe care mi le doresc şi pentru care plătesc şi că o să mă enervez la tot pasul. Există „prezumţia de nevinovăţie”, la mine e invers: toţi românii sunt vinovaţi până la proba contrarie. Acesta este rezultatul multor excursii şi concedii în ţară. Aşa că aleg să mă menajez, mă duc în ţările „plicticoase de tot”. Românii spun despre elveţieni, în primul rând, că sunt plicticoşi. Lasă domne’, eu vreau să mă plictisesc de moarte acolo, să nu mă deranjeze nimeni, să nu aud muzică, să nu mă bage nimeni în seamă. Asta vreau!

Anul trecut am fost să vizitez fiordurile din Norvegia. Am intrat într-o lume care nu are nici o legătură cu a noastră. În croaziera asta, pe acel vapor totul a fost impecabil, nu am avut ce să reproşez. Marea mea fericire nu e faptul că totul a fost perfect, ci faptul că şefii celor mai multe departamente de pe vapor erau români. Şefii! Erau români şi erau foarte buni, de aceea au şi fost acceptaţi. Nenorocirea e că oamenii aceştia, care au plecat la mai bine şi care au înţeles că trebuie să-şi facă treaba perfect pentru a rămâne în top, nu mai vor să se întoarcă în ţară. Ei vin, îşi vizitează familiile, dar nu se mai gândesc să revină. Din contră. Mie, de exemplu, mi-e greu să-i înţeleg. Oricât de greu mi-ar fi aici, după două săptămâni de voiaj simt nevoia să mă întorc acasă, cu toate că înjur de la primul pas pe aeroport. Ce vreau să spun: suntem oameni capabili atunci când avem motivaţie, determinare şi când există cineva care să ne ţină în frâu”, spune cu amărăciune în glas Cerasela Iosifescu.