„Am 34 de ani şi sunt mândră de ei!”

154

“Am avut şansă, am fost norocoasă, am gândit fiecare mişcare de o mie de ori până am fost convinsă că e bine ce fac”, spune Cristina Vărzaru, handbalista ce şi-a început faimoasa carieră la CSS Corabia. Una dintre cele mai iubite şi mai apreciate handbaliste române, Cristina Vărzaru, a împlinit pe 5 decembrie 34 de ani şi, ca în fiecare an, şi-a sărbătorit ziua alături de echipa naţională, dar de data aceasta din postura de suporter

 

La mulţi ani!

“În preajma zilei mele de naştere, fac ceea ce am fost obişnuită să fac în ultimii 15 ani: mă pregătesc de meciurile echipei naţionale, care anul acesta participă la Campionatul Mondial din Serbia. Se anunţă o competiţie interesantă, având în vedere că majoritatea echipelor schimbă generaţiile, încercând să-şi reconstruiască echipa, cu toate privirile ţintite spre JO din 2016. Mă încearcă aceleaşi emoţii şi acelaşi interes ca în fiecare an, deşi din 2011 dintr-o altă calitate, de spectator.

Altfel, sunt pe drumul cel bun în ceea ce priveşte obiectivele pe care mi le propusesem la revenirea mea în ţară. Încă mă mai puteţi vedea pe terenul de handbal, în cadrul echipei CSM din capitală şi zi de zi mă puteţi găsi şi la UNEFS Bucureşti, acolo unde, în calitate de asistent universitar, încerc să le inspir studenţilor plăcerea de a participa la orele de handbal, evaluare sau TMEFS. Concomitent, mă ocup de cercetarea pe care mi-am ales-o pentru teză, fiind înscrisă şi la studiile doctorale din cadrul UNEFS. Am un program extrem de încărcat de care sunt foarte fericită, pentru că încerc multe lucruri noi, prin intermediul cărora am întâlnit şi cunoscut o sumedenie de oameni de la care am foarte multe de învăţat. Ah, uitasem să spun că mă pregătesc şi să devin mătuşă!

De la ultima mea aniversare până în prezent… parcă a trecut o zi! Am avut parte de tot felul de momente, mai bune sau mai puţin bune, mai fericite sau mai triste. Dintre momentele bune, participarea mea la congresul internaţional organizat de Federaţia Europeană de Handbal, la Viena, m-a ajutat să-mi reamintesc de ce am pornit pe drumul acesta nou, al cercetării, şi mi-a dăruit un plus de motivaţie.

Handbalul românesc, la nivel de echipa naţională, se înscrie în trendul european, acela de schimbare a generaţiilor. Este un moment dificil, dar extrem de important, pentru că asigură baza viitoarelor performanţe înalte, atâta timp cât este tratat în cel mai profesionist mod de către toţi cei implicaţi: sportivi, antrenori, doctori, sponsori, «oameni de federaţie», spectatori. Deşi avem foarte puţini handbalişti legitimaţi, în comparaţie cu Norvegia, de exemplu, încă mai există jucătoare talentate, ce au făcut pasul spre echipa naţională şi participă pentru prima dată la un turneu final. Trebuie avut însă, grijă! Într-o Românie măcinată de criza economică prelungită, se găsesc din ce în ce mai rar bani care să meargă spre sport şi din păcate şi handbalul are mult de suferit. Oltchim s-a desfiinţat, multe alte cluburi se plâng de restanţe financiare. Deşi avem un campionat mult mai echilibrat decât în anii anteriori, spectacolul handbalistic suferă, fiindcă jucătoare valoroase au ales alte echipe puternice din Europa.

Nu-mi aduc aminte de vârsta pe care o am decât în moment de prag aniversar. Nici măcar dimineţile în care mă trezesc cu dureri la un genunchi sau altceva nu-mi amintesc de vârstă. Sunt obişnuită cu ele şi le iau ca pe semne de bună purtare. Pentru că nu regret nimic din ce am făcut în plan profesional. Nu-mi doresc să fiu mai tânără, asta ar însemna să scad ani din cei pe care i-am trăit, şi n-aş vrea să ratez nici un moment din trecut. Am 34 de ani şi sunt mândră de ei!”, spune Cristina Vărzaru

 

Primii paşi în handbal

„M-am născut în Corabia, în 1979, într-o familie de profesori. Când am împlinit 10 ani, părinţii mei au considerat că ar fi bine pentru sănătatea copiilor lor să practice un sport. Şi handbalul era singura posibilitate la vremea respectivă. Aşa am ajuns eu şi sora mea geamănă să jucăm handbal la CSS Corabia, sub îndrumarea domnilor Căpruciu şi Zapciroiu”, ne-a precizat Cristina Vărzaru

O carieră de invidiat, încununată de multe succese, o carieră despre care Cristina Vărzaru este foarte mândră având în vedere că a câştigat de două ori Liga Campionilor, cu echipa daneză Viborg. Drumul până spre marea performanţă şi spre campioana Danemarcei a început însă la CSS Corabia, perioadă despre care Cristina a avut amabilitatea să ne vorbească.

„Domnul Căpruciu a fost primul meu antrenor. Dânsul mi-a insuflat dragostea pentru acest sport. Mi-l amintesc ca pe un om temperamental, devotat meseriei, pasionat de handbal. Am avut de-a lungul celor 6 ani petrecuţi la Corabia o relaţie foarte bună cu dânsul.

Îmi aduc aminte de perioada petrecută la Corabia ca de una extrem de fericită. Deşi ştiam şi vedeam că domnii Căpruciu şi Zapciroiu, împreună cu o parte din părinţi, se zbăteau să facă rost de bani pentru deplasări, cantonamente, echipament, practic nu ne-a lipsit nimic. Îmi aduc aminte cum mergeam la turnee cu cea mai mare galerie posibilă, formată din părinţi, fraţi, prieteni. Îmi aduc aminte de antrenamentele din curtea liceului, şi de cele din sala de la Spif, iarna, pe care abia le aşteptam ca să putem face şi noi plonjoane aşa cum vedeam la televizor, la jucătoarele consacrate pe urmele cărora visam să călcăm în viitor.

 

Primul titlu de campionă

În 1993, Cristina Vărzaru a câştigat primul titlul naţional de campioană, alături de colegele ei de la CSS Corabia. Tot atunci, corăbianca a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare de la junioare III. Cristina îşi aduce şi acum aminte cu plăcere despre această primă performanţă din cariera ei.

„Titlul din 1993 a fost o minune. Eram echipa aceea răsărită de nicăieri, care surprindea printr-o apărare avansată, 4:2, pe care am pregătit-o nu numai la antrenamente, ci şi teoretic, la şcoală, tot cu domnul Căpruciu. La vremea respectivă jucam centru. Am fost desemnată cea mai tehnică jucătoare şi mi-l amintesc pe tata plângând de bucurie la festivitatea de premiere”.

 

Oltchim, pasul către marea performanţă

Evoluţiile bune de la CSS Corabia şi selecţiile de la naţionala de junioare au făcut ca sportiva din Corabia să intre în vizorul celei mai titrate echipe din România, Oltchim Rm. Vâlcea. „La puţin timp după ce m-am apucat de handbal am fost selecţionată şi la naţională de junioare. Părinţii mei au văzut că îmi place enorm ceea ce fac şi că am şi ceva talent pentru handbal.

Atunci când am primit oferta de la Oltchim am considerat că este ceea ce trebuie să fac, pasul spre înalta performanţă. Tot atunci, părinţii mei au hotărât să vândă tot în Corabia şi să se mute şi ei cu mine la Vâlcea, ca să mă ajute, dar şi pentru că au considerat că este un oraş care oferă posibilităţi mai mari surorilor mele pentru a urma şcoli mai bune.

N-aş putea spune că mi-a fost foarte greu să schimb oraşul, echipa. Sigur, a fost despărţirea de colegele care îmi erau şi prietene, de un oraş în care trăisem o viaţă frumoasă. Dar a contat enorm că mi-am avut părinţii şi surorile aproape toata această perioadă”, povesteşte Cristina Vărzaru.

 

Prima experienţă europeană

Fosta jucătoare de la Viborg a fost aproape de a cuceri primul trofeu european în 2002, pe când evolua la Oltchim Rm. Vâlcea. Cristina Vărzaru a ajuns până în finala Cupei Cupelor, unde Oltchimul a fost eliminată de rusoaicele de la Lada Togliati.

„Anul 2002 a fost unul foarte bun pentru mine, ca jucătoare. Atunci antrenoare îmi era doamna Mariana Târcă, de la care am avut foarte multe de învăţat. Am ajuns să jucăm finala Cupei Cupelor, pe care din păcate am pierdut-o, după un meci retur mai puţin reuşit, în Rusia. Oricum, am considerat experienţa ca pe o mare performanţă realizată”, spune dubla câştigătoare a Ligii Campionilor.

Fără îndoială, cele mai mari performanţe ale Cristinei s-au înregistrat la echipa daneză Viborg. Cea mai titrată echipă din Danemarca i-a dat mult timp târcoale sportivei noastre, iar în cele din urmă Cristina a acceptat o ofertă cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă.

„Mi-am dorit să ajung să joc în Danemarca. Era şi a rămas cel mai puternic campionat din lume. Nu eu am ales Viborgul, Viborgul m-a ales pe mine.

În 2004 am jucat cu Rapidul în cupele europene un meci şi atunci m-au văzut şi mi-au propus un transfer. Am considerat că nu sunt încă pregătită să plec şi i-am refuzat. Peste un an au insistat şi am acceptat”, a mai precizat jucătoarea de la CSM Bucureşti, care acum ţine pumnii echipei naţionale ce evoluează la Campionatul Mondial.

 

Mesajul Cristinei Vărzaru pentru cititorii săptămânalului REALITATEA OLTULUI

 „Sunt mândră că sunt olteancă. La Corabia m-am format ca om. Deşi sunt ani buni de zile de când n-am mai fost acasă, tuturor le vorbesc despre originile mele. Despre «orasul teilor», despre oamenii minunaţi care mi-au îndrumat paşii de-a lungul vremii. Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în succesul meu, dar şi tuturor iubitorilor de handbal care m-au susţinut. Să aveţi parte de sărbători fericite! La mulţi ani!”