Criza economică afectează de câţiva ani şi administraţiile locale. Acestea abia de mai au bani pentru plata salariilor angajaţilor, ajutoarele sociale sau indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap. În aceste condiţii, bani pentru investiţii nu prea se mai găsesc. Cu atât mai mult pentru investiţii în infrastructură. Autorităţile care doresc să facă astfel de investiţii nu au decât să acceseze banii europeni.
2,5 milioane euro de la UE
Primăria Băbiciu a accesat în ultimii ani fonduri europene pentru o serie de investiţii, prin intermediul unui proiect depus în cadrul Măsurii 322. Pe banii comunitarilor s-au reabilitat peste 9 kilometri de drumuri comunale, s-au achiziţionat două utilaje cu dotările necesare, o staţie de sonorizare şi s-a ridicat o clădire în care va funcţiona ,,after school”. Proiectul este aproape finalizat, după cum a susţinut primarul Florea Negrilă.
,,Proiectul este aproape de finalizare. Este implementat în procent de peste 90%. El are termen de finalizare primăvara anului viitor dar, sunt sigur, se va încheia înainte de termen. Cu ajutorul banilor europeni am reuşit reabilitarea a peste 9 kilometri de drumuri comunale şi am luat un autogleder şi un buldoexcavator. Ele au toate dotările necesare şi vor fi folosite pentru întreţinerea drumurilor, a şanţurilor şi trotuoarelor.
Tot din banii obţinuţi prin intermediul proiectului depus pe Măsura 322 am construit o clădire în care va funcţiona after school-ul. Era nevoie de această formă de învăţământ pentru că avem copii de care bunicii sau părinţii nu se mai pot ocupa aşa cum trebuie şi acest lucru se vede în rezultatele obţinute de ei la şcoală”, a susţinut edilul.
Florea Negrilă a susţinut că pentru susţinerea ,,after school-ului” administraţia locală va primi sprijin şi din partea unui sponsor important, un fiu al satului ajuns în conducerea unei firme cunoscute în ţară şi străinătate.
Săracii comunei în atenţia edilului
Lipsa unui buget îndestulător se simte şi atunci când autorităţile locale vor să-i sprijine pe cei mai săraci membri ai comunităţii. Primarii gospodari reuşesc însă să găsească soluţii şi pentru rezolvarea problemelor legate de sărăcia care-i ,,bântuie” pe din ce în ce mai mulţi români. Este şi cazul primarului de la Băbiciu.
,,Nu prea avem bani în buget ca să facem ceea ce ne dorim. Cu banii puţini pe care-i avem încercăm să rezolvăm cât mai multe din problemele ivite. Am repartizat 100 milioane de lei vechi drept ajutoare pentru cei săraci. Nu le-am dat bani, ci le-am făcut lucrări de reparaţii la locuinţe. Erau unii cărora le pica acoperişul de la case. Am reparat câteva case, astfel. Cu ajutorul beneficiarilor de la 416 am efectuat lucrările, am mai folosit materiale de construcţii din demolări şi ce nu am avut, am cumpărat… cuie, var, vopsea, etc. Dacă nu procedam astfel nu reuşeam. Au fost şi cazuri pe care le-am ajutat din buzunar sau cu ajutorul altor persoane. Avem o fată în clasa a VIII-a. Trăieşte mai mult singură în casa unei mătuşi. Am ajutat-o să-şi cumpere cele necesare pentru şcoală. Este un copil atât de responsabil încât a venit şi mi-a adus bonuleţe pentru tot ceea ce şi-a luat să nu cumva să bănuiesc că a cheltuit banii aiurea”, a susţinut primarul comunei Băbiciu.
Preocupările primarului la acest capitol vizează şi reangajarea celor 13 însoţitori ai persoanelor cu handicap. Prioritate vor avea însoţitorii copiilor cu dizabilităţi. ,,Avem 13 astfel de persoane în comună. Până acum am reuşit să reangajăm doi şi suntem pe cale să mai angajăm unul. Prioritate au inşoţitorii copiilor cu handicap”, a mai spus primarul.
Planuri pentru viitor
Conştient că fără investitori comuna nu se poate dezvolta, Florea Negrilă doreşte să aducă în comună oameni cu bani care să creeze locuri de muncă pentru locuitorii activi.
,,Există un investitor din Bucureşti care vrea să facă aici o plantaţie de pawlonia. Eu am să-l sprijin cu tot ce pot, atât ca fiu al satului cât şi ca primar. Este important să creeze locuri de muncă, să aibă oamenii venituri pentru cele ce le trebuie să-şi ducă viaţa de zi cu zi. Dacă investesc în comună nu crează doar locuri de muncă pentru oamenii de aici, ci plăteşte şi taxe şi impozite către bugetul local. Acelaşi investitor vrea să facă şi o făbricuţă pentru prelucrarea acestui lemn care este unul special” a susţinut edilul de la Băbiciu. Acesta ne-a mărturisit că, în numele administraţiei locale, vrea să facă în localitate şi un parc fotovoltaic. Acesta ar aduce venituri importante la bugetul local. Primăria dispune în acest sens aproape două hectare de teren intravilan. Banii pentru o astfel de investiţie speră să-i obţină din bugetul UE, în exerciţiul financiar 2014-2020.
,,Am început să mă interesez deja când se vor deschide măsurile pe care pot depune un astfel de proiect.
Moşul vine şi în acest an
Din sărăcia bugetului local, primarul a promis că Moş Crăciun va veni şi în acest an. Va veni atât pentru copii cât şi pentru angajaţii statului care muncesc în folosul comunităţii.
,,Anul trecut am alocat 8.000 de lei pentru cadourile de Crăciun. Am făcut pachete atât pentru copiii de la şcoală cât şi pentru angajaţii primăriei, ai şcolii, dispensarului medical şi ceilalţi bugetari. Nu ne-am permis să facem cadouri consistente dar nu au fost nici de ignorat. Am rămas uimit de reacţia copiilor şi a personalului. Nu se aşteptau pentru că aici, pe la noi, nu s-a prea obişnuit aşa ceva. La fel vom proceda şi în acest an, chiar dacă stăm prost cu banii. Mai facem economii pe unde se mai poate, că am cam strâns şurubul peste tot, şi vom lua cadouri pentru copii. Să simtă cu toţii că vin sărbătorile de iarnă. Pentru unii dintre ei cadourile oferite de primărie sunt singurele pe care le primesc”, a susţinut Florea Negrilă.
ASA DA PRIMAR , SA NE TRAIASCA SI LA MAI MARE .