Se redeschid centrele de permanenţă

62

Un număr din ce în ce mai mare de locuitori ai judeţului Olt vor beneficia mai uşor de asistenţă medicală primară. Direcţia de Sănătate Publică Olt vrea să redeschidă toate cele şase centre de permanenţă închise în ultimii ani şi să doteze aceste unităţi cu ambulanţe. Primul pas a fost făcut zilele trecute, odată cu redeschiderea centrului de permanenţă de la Crâmpoia, primului din cele şase avute în vedere de autorităţile sanitare din judeţ.

 

Primii beneficiari

Locuitorii din zona Crâmpoia sunt primii beneficiari de asistenţă medicală primară permanentă. Potrivit autorităţilor, la noul centru de permanenţă sunt arondate 7 localităţi, iar numărul persoanelor care pot beneficia de servicii medicale la orice oră din zi sau din noapte se ridică la 20.000.  Oamenii sunt extrem de mulţumiţi de decizia autorităţilor, care au dotat centrul de permanenţă şi cu o autosanitară care să-i transporte, în caz de nevoie, pe beneficiari de la domiciliu la centru în vederea primirii asistenţei medicale.

În localitate a mai funcţionat, timp de un an, un centru de permanenţă în urmă cu şapte ani, care s-a închis din mai multe motive printre care: dezinteresul fostei conduceri a administraţiei locale, dar şi lipsa resurselor financiare pentru plata medicilor care asigurau gărzile.

 

A prins iarăşi viaţă

Clădirea în care va funcţiona centrul de permanenţă de la Crâmpoia are o vechime de peste 100 de ani. Ea a prins viaţă cu ajutorul autorităţilor locale, al celor judeţene şi al sponsorilor care au asigurat cele peste 300.000 lei necesari reabilitării şi modernizării acesteia. Nu au stat cu mâna în sân nici localnicii la efortul autorităţilor locale de redeschidere a centrului de permanenţă. Potrivi edilului localităţii Ionel Mirea, mulţi săteni au dat voluntar ,,o mână de ajutor”, iar beneficiarii de ajutor social s-au achitat de obligaţii prin prestarea orelor de muncă la acest obiectiv important pentru comunitate.

Un rol important pentru reînfiinţarea centrului l-au avut şi autorităţile sanitare – Direcţia de Sănătate Publică Olt şi Casa Judeţeană de Sănătate Olt.

 

Inaugurare ca la carte

Importanţa redeschiderii centrului de permanenţă a făcut ca autorităţile să marcheze aşa cum trebuie momentul extrem de important. Aşa că inaugurarea a fost făcută ca la carte, cu tot ce trebuie: oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, în semn de ospitalitate, iar preoţii au ,,dat binecuvântarea” pentru activitatea ce se va desfăşura în frumoasa clădire în care va funcţiona centru de permanenţă. La eveniment au asistat nu doar reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai instituţiilor din domeniul sănătăţii şi jurnalişti, dar şi foarte mulţi locuitori care au fost curioşi să vadă unde vor veni în caz de nevoie, dar şi să-i cunoască pe medicii cărora li se vor adresa când sănătatea lor nu va fi tocmai cea dorită.

 

Dotăriile necesare funcţionării, sunt asigurate

Centrul de permanenţă de la Crâmpoia este dotat cu tot ceea ce este nevoie pentru ca medicii să-şi desfăşoare activitatea în condiţii deosebit de bune şi să presteze un act medical profesionist. Pentru munca pe care o vor desfăşura aici cei trei medici de familie şi patru medici specialişti în urgenţe, ei vor fi plătiţi de către Casa Judeţeană de Sănătate Olt, a afirmat directorul acestei instituţii Florin Ciocan.

Cheltuielile cu utilităţile vor fi asigurate de către administraţia locală, a dat asigurări primarul Ionel Mirea. Potrivit acestuia, iniţiativa autorităţilor locale în vederea asigurării sănătăţii nu se va opri aici, deşi acum cetăţenii din zonă au, în acelaşi spaţiu, două cabinete ale medicilor de familie, un cabinet stomatologic, dar şi un staţionar care funcţionează în cadrul centrului de permanenţă.

 

Planuri de viitor

Edilul Ionel Mirea a afirmat la festivitatea de inaugurare a centrului de permanenţă că intenţionează ca în clădirea centrului de permanenţă să deschidă şi un cabinet de fizioterapie. Acesta nu a dat un termen până la transpunerea iniţiativei în practică dar, la cum îl cunoaştem, nu va trece mult timp până ce va da în funcţiune cabinetul amintit. Primarul a mărturisit că vrea să facă în zona în care a ,,adunat” toate cabinetele medicale un adevărat centru de sănătate de care să beneficieze nu doar locuitorii din Crâmpoia, ci toţi cetăţenii din zonă.

Dorinţa lui Ionel Mirea privind centru de sănătate care să ofere o gamă cât mai mare de servicii medicale oamenilor vine şi din amintirea vremurilor trecute când în localitate a funcţionat chiar un spital, de care îşi aduce aminte cu nostalgie.

 

Vor mai fi deschise şi alte centre de permanenţă

Autorităţile sanitare din Olt vor să crească, până la finele anului, numărul centrelor de permanenţă din judeţ la şase. ,,În scurt timp, sper ca pană la finele anului, să redeschidem alte două centre de permanenţă la Vişina şi Potcoava. Domnul primar de la Potcoava mi-a promis că după deschiderea şcolilor se va ocupa de amenajarea centrului de permanenţă, iar la Vişina consiliul local a aprobat suma necesară pentru deschiderea centrului”, a declarat Victoriţa Diaconescu, directorul DSP Olt.

Până la redeschiderea centrului de permanenţă de la Crâmpoia, închis în 2006, în Olt mai funcţionau doar trei centre de permanenţă din cele nouă înfiinţate în urmă cu şapte ani – la Dobroteasa, Osica de Sus şi Brastavăţu.