Privighetoarea de la Comani

109

Interpreta de muzică populară Ileana Constantinescu s-a născut în satul Comani, aproape de Drăgăneşti-Olt. S-a născut într-un basm românesc şi este soră cu „Ileana Cosânzeana”. Ea este, de fapt „fata de la Comani” şi aşa va rămâne în fonoteca de aur a cântecului popular românesc. Talentul şi sensibilitatea ieşite din comun, seriozitatea şi munca asiduă, respectul pentru valoare, au colaborat în chip fericit la conturarea unei personalităţi artistice de primă mărime în folclorul românesc. Constantinescu este vocea Dunării şi a Oltului, plină de limpezimea undei cristaline, este doina şi balada codrului din sufletul românului. Mai mult, este fata pe care Mihail Sadoveanu a ascultat-o ca-ntr-o Dumbravă Minunată. Este cântecul popular, un cântec trist, ca o doină, simplu şi sfâşietor, ca un ţipăt de pasăre călătoare, noaptea, când vine din migraţia sudică a sentimentelor.

 

Descoperitorul privighetorii

Folcloristul Constantin Prichici este cel care a descoperit-o în periplurile sale artistice, fiind de-a dreptul surprins de originalitatea textelor şi de suavitatea vocii interpretei.

Talentul nativ uluitor, a fost, mai apoi, cultivat graţie celor care au recomandat-o mai întâi învăţătorii Nicu şi Ilie Dumitrescu, dar în mod deosebit, Mariei Tănase şi Elisabetei Moldoveana, cele care au format-o ca interpret de muzică populară. Datorită imboldului pe care i l-a dat, cercetătorul ştiinţific de la Institutul de Folclor din Bucureşti Constantin Prichici, Constantinescu este înscrisă de directorul şcolii, la concursul căminelor culturale. Era în 1951 şi ea avea 22 de ani.

A obţinut astfel, Premiul I pe fosta regiune Teleorman, iar, la Bucureşti Premiul II pe ţară. Este invitată apoi, să cânte şi în cadrul „Săptămânii muzicii româneşti”, iar Mihai Pop, pe atunci, director adjunct al Institutului de Folclor, o recomandă celor de la radio, unde înregistrează primele ei cântece, de mare succes: Auzi, mândro, piţigoiu, Dunăre, Dunăre, Busuioc floare cătată, Marioara de la munte şi Plin e codru de voinici, care au fost ascultate pe calea undelor pe 3 august 1952. De acum încolo, i se vor deschide orizonturi nebănuite în devenirea ei ca interpretă a muzicii populare româneşti de inspiraţie oltenească, zona drăgăneşteană.

 

Fata de la Comani

Prin absolvirea Liceului de Muzică nr. 1 din Bucureşti, nu numai că devine profesionistă, dar cunoaşte deplina consacrare în perioada 1951-1956, ea imprimând la Institutul de Folclor peste 200 de cântece, pe care le-a cules de pe meleagurile natale. În fiecare vacanţă mergea acasă şi colinda satele învecinate, în amintirea fetei desculţe de odinioară, cea care acum stătea, mereu sfioasă în sufletul ei, niciodată tulburat din prospeţimea cea dintâi a cântecului. Pentru că el, cântecul, nu îmbătrâneşte niciodată, chiar dacă se aşterne în calendare timpul multor secole. Bătrânii şi comorile lor nu îmbătrânesc niciodată. Chiar dacă ar vrea nu pot să intre în uitare, să moară.

Un exemplu elocvent sunt cântecele din repertoriul Ilenei Constantinescu care se îmbogăţeşte de la an la an. Tocmai, prin valoarea repertoriului ei muzical, prin chipul atât de personal şi totodată, atât de fermecător, cu care îi dă viaţă, Constantinescu a devenit, spune Tiberiu Alexandru, una din cele mai apreciate soliste de muzică populară. „Glasul ei învăluie cântecul ca o mână care mângâie, iar cântecul astfel mângâiat e apa izvorului care curge liniştit, pornind din uriaşa inimă a acestui pământ binecuvântat şi-ţi dă viaţă ca o apă vie”, scria acum mai bine de un deceniu George Cernea Comănescu în articolul „Fata din Comani” din „Albina” din 12 noiembrie 1970. După imprimările făcute la radio, urmează înregistrările la televiziune şi, desigur, discurile, primul apărând la Electrecord în 1953.

 

Personalitate unică în galeria marilor artişti

Această mare artistă a cântecului popular posedă acea măiestrie a discursului liric simplu dar profund, care te înfioară şi care se adresează şi surprinde, nu numai pe melomanul obişnuit dar şi pe folcloristul preocupat de cunoaşterea ştiinţifică a cântecului popular. De aceea repertoriul ei conservă imagini poetice de mare şlefuire, unele provenind din straturile cele mai vechi ale bogatului nostru folclor. Constantinescu posedă acea măiestrie rară ce face ca adaptarea cântecelor de forma liberă a stilului de cântare cu orchestra să se facă firesc, fără a altera substanţa piesei originale, iar mai presus de toate se impune bunul gust al selecţiilor de cântece, pe care această mare interpretă le-a propus pentru înregistrare la radio sau pe discuri. Nu numai prin timbrul deosebit al vocii şi prin stilul de interpretare, neimitabile, dar şi prin acest bun gust, Constantinescu rămâne, în opinia lui Gruia Stroia, o personalitate unică în galeria marilor interpreţi ai cântecului popular românesc.

 

O carieră de invidiat

A cântat, a imprimat şi a susţinut sute de concerte pe scenele de la sate şi oraşe fără discriminări; la fel şi în străinătate. A participat de altfel, la numeroase turnee naţionale şi internaţionale, ducând frumuseţea cântecului oltenesc pe scene din Rusia, Germania, Iugoslavia, Statele Unite, Canada, Ungaria sau Suedia. În anul 1962 a fost laureată a Festivalului Internaţional al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki. Tot timpul a colaborat cu dirijori celebri, cum ar fi: Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Ion Albeşteanu, Marius Olmazu, George Vancu, Paraschiv Oprea şi mulţi alţii. A fost angajată ca solistă în 1966 la „Brâuleţul” din Constanţa, în ’70, la „Flacăra Prahovei”, Ploieşti, iar între 1973-1978 la „Doina Ilfovului”, Bucureşti. Printre orchestrele cu care a cântat se numără: „Doina Argeşului” şi „Doina Olteniei”, dar mai ales a fost solistă la „Ciocârlia” şi „Barbu Lăutarii’, şi la Teatrul Muzical „Gheorghe Dima” din Braşov. Este una din artistele cele mai iubite din România, primind nenumărate semne de preţuire.

 În anul 1999, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Societatea Română de Radiodifuziune a organizat un spectacol în cinstea cântăreţii unde s-a spus, printre altele: „orice piesă din repertoriul Ilenei Constantinescu este o antologie folclorică”. Mai mult, cu prilejul celei de-a XXVII-a ediţie a Festivalului de doine şi balade „De la Drăgăneşti la vale”, Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt, Consiliul local, oamenii de cultură au considerat că este necesar ca interpreta să fie omagiată, prin atribuirea numelui său Casei de Cultură orăşeneşti, iar anul acesta autorităţile au decis ca şi festivalul de la Drăgăneşti să-i poarte numele. La acestea se adaugă nenumărate Diplome de Excelenţă, dar, mai ales, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler (în 2004) după ce mai întâi (în 2002) a primit medalia „Serviciul Credincios” clasa a III-a, pentru contribuţia excepţională în promovarea culturii şi spiritualităţi româneşti.

Ileana Constantinescu a fost eleva Mariei Tanase, iar vocea ei caldă i-a uns sufletul marelui Mihail Sadoveanu. Ajunsă la 84 de ani şi singură pe lume, artista trăieşte azi la limita decenţei dintr-o pensie de 630 de lei, pe care o cheltuieşte mai mult pe leacuri. Ar avea mare nevoie de un însoţitor, întrucât suferă de miopie fortissima, dar nu-şi permite aşa o cheltuială. În anii din urmă, singurul care a ajutat-o a fost bunul ei prieten, regretatul Ion Dolanescu.