Muncitorii sclavi din Libia au fost eliberaţi

104

Cei 33 de muncitori români, printre care şi mai mulţi olteni, plecaţi la muncă în Libia, ajunşi sclavi în această ţară în care armele se vând la colţ de stradă, pe tarabe, au fost salvaţi din infern. Un rol important în eliberarea acestora l-a avut jurnalistul Kanal D, Christian Sabah. Demersul său a plecat de la apelurile disperate ale unora dintre muncitori şi a durat aproape două luni. Ceea ce nu au reuşit autorităţile statului român, motivând că în Libia este un vid de putere iar muncitorii români sunt ,,sclavii” unui potenţat al locului, a reuşit jurnalistul.

La finele lunii iulie, vă informam despre situaţia muncitorilor români sclavi în Libia, în urma sesizărilor făcute de Flori Dâră, fiica lui Gheorghe Pirin din comuna Şerbăneşti, unul dintre cei 10 muncitori din Olt înşelaţi de o firmă românescă de plasare a forţei de muncă. La sesizarea prefectului de Olt, de la acea dată, Eugen Ionică, din partea Ministerului Afacerilor Externe nu s-a primit nici măcar un răspuns dătător de speranţă.

 

„Turişti” în căutarea unei bucăţi de pâine

Asemeni lui Gheorghe Pirin de la Şerbăneşti au fost 57 de români. O parte dintre aceştia, ajunşi în Libia şi aflând care este situaţia celorlalţi conaţionali, au reuşit să se întoarcă în ţară înainte ca patronul străin să le ia paşapoartele, fără de care erau practic captivi în această ţară.

,,Tatăl meu a plecat la muncă acum o lună şi trei săptămâni. La patru-cinci zile de când a ajuns a venit patronul arab cu un domn care s-a prezentat ca fiind de la consulat şi i-a cerut paşaportul pentru a le prelungi vizele. La fel a procedat şi cu ceilalţi români. La câteva zile a aflat că nu-şi va mai primi înapoi paşaportul pentru a nu părăsi munca. Nu pot pleca pentru că nu au acte şi nici bani pentru că nu au fost plătiţi. Le e frică să-şi ceară banii pentru că patronul arab umblă cu pistolul la el”, ne-a  mărturisit  Flori Dâră, fiica lui Gheorghe Pirin din comuna Şerbăneşti, la vremea respectivă.

Cei mai mulţi nu au avut acest noroc, sperând că lucrurile vor merge bine, iar ei îşi vor atinge scopul pentru care veniseră ,,la capătul pământului”: acela de a câştiga ceva bănuţi pentru întreţinerea propriilor familii.

Cu toţii, românii au ajuns în Libia nu ca muncitori, cu acte în regulă, ci ca turişti. Acest lucru le-a îngreunat situaţia şi a pus în dificultate autorităţile şi aşa comode.

„Oamenii au fost excrocaţi de o firmă ai cărei patroni se află în atenţia DIICOT, Inspectoratului de Muncă şi a altor instituţii. Ei au ajuns în Libia ca turişti. Vizele le-au expirat şi acum nu mai au nici paşapoarte. Documentele nu şi le pot recupera şi nici autorităţile nu pot intra în poesia lor. Se încearcă scoaterea muncitorilor din Libia cu ajutorul unor titluri de călătorie. Problema este că în acest caz oamenii trebuie să-şi achite biletele de întoarcere şi restul taxelor care ajung la aproape 400 de euro, bani pe care ei nu-i au. Reprezentanţii Ambasadei noastre în Libia negociază cu autorităţile de acolo pentru a obţine o scutire de la plata acestor bani” au susţinut în vară reprezentanţii MAE.

 

Iadul pe pământ

Chinurile prin care au trecut românii captivi în Libia sunt greu de descries. Potrivit colegilor de la Kanal D, ei locuiau cu toţii într-o baracă, fără posibilităţi de a-şi asigura igiena necesară, erau lăsaţi fără bani pentru apă de băut şi hrană, fiind nevoiţi să se împrumute sau să cerşească. Ori de câte ori îşi exprimau nemulţumirile faţă de condiţiile de cazare sau îşi cereau drepturile, erau ameninţaţi. Cum armele în Libia se vând pe tarabe şi se poartă le vedere, oamenii se temeau pentru viaţa lor. Pentru că nu aveau nici posibilitatea de a suna în ţară şi a le spune rudelor calvarul pe care-l trăiesc iar autorităţile noastre de la Tripoli se rezumau doar la acordarea de mici ajutoare constând în apă şi alimente, singurele legături cu cei din ţară se realizau atunci când membrii familiilor lor reuşeau să-i sune. Ca şi cum nu ar fi fost suficient calvarul lor, situaţia în care se găseau şi lipsa speranţei că ar putea reveni acasă curând le făcea viaţa un calvar şi membrilor familiilor lor din ţară.

 

Traficanţii de forţă de muncă ameninţă

Reuşita scoaterii muncitorilor români din Libia de către echipa de la Kanal D cu ajutorul unor persoane din Turcia care cunoşteau bine zona şi al Asociaţiei oamenilor de afaceri româno-libiene, a ,,strivit muşuroiul” construit de traficanţii de forţă de muncă. Pentru că în joc sunt sute de mii de euro, dar şi libertatea multora dintre ,,şefi”, jurnalistul dar şi mulţi dintre muncitori au primit ameninţări. Poate dacă nu au reuşit să facă mare lucru pentru aceşti oameni acolo, în Libia, autorităţile poate că vor avea grijă ca ei să fie protejaţi măcar aici, în ţară