Ce mai fac pictorii lui Ceauşescu…
Mihai Dumitru din Balş, zis Martalogu, a fost timp de 15 ani unul dintre pictorii lui Ceauşescu. După revoluţie s-a reprofilat pe pictură bisericească pentru ca acum să se dedice unor lucrări speciale. Acestea îi permit să-şi pună în practică imaginaţia şi să ofere un adevărat spectacol citadin.
Vremurile bune au apus odată cu dictatorul
Talentul cizelat prin studii de specialitate l-a făcut pe Mihai Dumitru să realizeze picturi apreciate inclusiv de cei din anturajul fostului preşedinte. Aşa a ajuns Martalogu unul dintre pictorii dictatorului. I-a pictat de zeci de ori pe Elena şi Nicolae Ceauşescu. Dacă-l întrebi, nu ştie câte astfel de ,,opere” a realizat. Tot ce poate spune este că de numele său se leagă imensele tablouri care au fost amplasate cu peste 25 de ani în urmă pe Dealul Grădişte, de la intrarea în Slatina.
Îşi aminteşte şi acum amănunte picante despre ,,grandoarea acestor opere” şi, în ciuda anilor care au trecut, ştie cu exactitate dimensiunile acestora, cantitatea de beton folosită pentru amplasarea acestora precum şi multe altele. Mihai Dumitru recunoaşte că a dus-o bine pe acele vremuri.
A trecut la lucruri mai serioase
După revoluţie a constatat cu surprindere că, oricât de talentat ai fi, este greu să trăieşti din pictură. Nu neagă că statutul său de pictor al lui Ceauşescu ar fi atârnat cumva în bunul mers al artistului pe calea frumosului. În atare context, descoperindu-şi talentul de a reda chipurile sfiinţilor, Martalogu s-a apucat de pictat biserici, pentru care a obţinut nu doar aprecierile slujitorilor Domnului, dar şi autorizaţiile necesare. Frumuseţea unor lăcaşe de cult din judeţ dar şi din afară i se datorează într-o oarecare măsură şi lui Mihai Dumitru. ,,Am pictat în 11 ani vreo 13 biserici”, ne mărturiseşte artistul despre munca sa. Această activitate, deşi nu extrem de bănoasă, i-a permis să-şi întreţină familia.
A trecut la… lucrări speciale
Imaginaţia artistului are dimensiuni aparte. Acum pictura, scluptura şi chiar pictura bisericească, au rămas pe plan secund. Martalogu a trecut la… lucrări speciale. Imaginaţia sa a intrat în contact cu iubitorii de frumos şi a rezultat ,,opera publică” admirată de mult mai multă lume decât au văzut vreodată picturile sale: casele din poveşti. Desprinse parcă dintr-o lume de basm, acestea în număr mic pot fi văzute deocamdată în doar câteva localităţi din judeţ.
Artistul ne-a mărturisit că astfel de ,,lucrări speciale” cum îi place să le numească ,,îi permit să dea frâu liber imaginaţiei iar beneficiarul lor este mulţumit că obţine ceva deosebit, unicat”.
Casele din poveşti pot fi admirate la Balş şi Găneasa, dar şi în satul Recea.
Vedeta de 10.000 euro
Vedeta operelor speciale ale artistului bălşean este o casă sub forma unui trunchi de copac, realizată pentru un slătinean. Potrivit lui Martalogu, ea este perfect locuibilă şi este ideală pentru o casă de vacanţă. Pe lângă camera de locuit, aceasta mai are o baie şi o bucătărie. Deşi este un imobil ieşit din toate tiparele, preţul ei nu sare cu mult de 10.000 euro.
Pentru astfel de lucrări, Martalogu nu face eforturi ca să-şi găsească clienţii, ei sunt cei care-l caută, îi spun ce vor şi apoi îl lasă să-şi dea frâu liber imaginaţiei. Rezultatul spectacular este adorat de client. Cel puţin aşa s-a întâmplat până acum şi sunt şanse să fie la fel pentru că artistul susţine că are foarte multe idei speciale care pot înfrumuseţa citadinul destul de sumbru, dominat de blocurile vechi, cenuşii, popistrat pe ici pe colo de vile somptuoase dar lipsite de acel ceva care să te facă să ţi le doreşti cu ardoare sau măcar să rămâi cu gândul la ele.
Fier vechi, ciment şi diverse bucăţi de piatră
La oricare dintre ,,lucrările speciale” realizate de Martalogu ai privi, este greu să-ţi dai seama din ce materiale sunt realizate. Enigma ne-a fost dezvăluită de către artist: ,,Majoritatea sunt realizate din fier vechi, din ciment, plasă de sârmă şi diverse bucăţi de piatră, marmură, granit şi alte materiale de construcţii”, a afirmat Mihai Dumitru. Faptul că pentru aceste ,,lucrări speciale” cum îi place să-şi numească noile opere, se folosesc materiale de construcţii standard, face ca ele să fie unele trainice, care rezistă intemperiilor şi să fie la fel de trainice ca oricare altă locuinţă ridicată în aceste vremuri.
Mihai Dumitru, deşi este absolvent de grafică şi se poate lăuda cu zeci de picturi şi sclupturi, nu se consideră un artist, ci doar un visător, iubitor de frumos, care s-a adaptat vremurilor pe care le trăieşte.