Din 2014, oltenii îşi vor putea îngriji sănătatea singuri, fără ajutorul medicilor, susţin oficiali din SJU Slatina. Potrivit acestora, soluţia spitalelor cu autoservire este mult mai economică decât suplimentarea salariilor personalului medical, astfel rămânând şi mai mulţi bani în bugetul de stat „pentru delapidări, contracte păguboase şi alte nevoi mult mai presante”.
În plus, doctorii vor putea părăsi ţara liniştiţi. „Contra unor sume modice, la noile spitale „împinge targa”, orice bolnav va putea să se trateze singur”, spun reprezentanţii SJU Slatina. Gata cu bătaia de cap şi cu şpăgile date medicilor sau asistentelor, pentru că nu vor exista medici sau asistente. „Intri, îţi faci analizele cum ştii tu, îţi pui diagnosticul, îţi prescrii un tratament şi mergi la farmacie să-ţi cumperi medicamentele. Poţi să te şi operezi singur dacă crezi că e necesar. Evident, pacienţii trebuie să vină cu instrumentele şi aparatura de acasă, dar aşa e normal şi civilizat. Cât de greu e să-şi cumpere un tomograf sau o masă ginecologică? Sănătatea e mai bună decât toate”, a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, la vizita sa la Slatina, unde a confirmat că SJU Slatina va fi primul spital de acest gen din România.