„Noi, oamenii, suntem superbi în imperfecţiunea noastră…”

117

Cunoscută publicului din România mai mult ca designer, Cristina Joia este un artist vizual complet. A fost premiată la Paris, a avut expoziţii personale în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, iar lucrările ei se regăsesc în colecţii private din Monaco, Belgia, Germania, Canada, Marea Britanie şi SUA.

Cristina Joia s-a născut la Slatina şi a absolvit Universitatea de Arte din Bucureşti, acolo unde şi locuieşte în momentul de faţă. Ea a fost o perioadă unul din cei trei designeri din echipa “SOS – Salvaţi-mi casa!”, emisiune transmisă de Prima TV. Designer-ul S.O.S. este un artist complet. În 2002, Cristina a absolvit Universitatea de Arte Bucureşti, la secţia Pictură, iar de atunci şi-a prezentat creaţiile în diferite expoziţi personale în South Kensington, O’Melveny Gallery L.A., Circus Gallery L.A., Lu Martin Gallery Laguna Beach, Toronto – Jacob Gallery. Picturile sale au ajuns şi la Monaco, Londra, Paris, L.A., New York şi Belgrad, iar în calitate de designer de mobilier, Cristina a expus trei colecţii în cadrul ABC Kids Expo Fair, în Las Vegas.

Artista activat şi ca designer pentru numeroase proiecte rezidenţiale şi spaţii comerciale, a fost consultant artistic şi a avut diverse colaborări în presă.  Cristina este îndrăgostită de tot ce ţine de visual, design, artă, fotografie şi fashion. Pentru ea, atelierul este un loc magnific, colorat, viu, este locul în care se simte în largul ei, în care ideile îndrăzneţe prind contur.

Cristina se caracterizează ca fiind „o fire intuitivă, deciziile le iau în interior, în suflet, şi apoi încerc să le justific mental… Şi mai cred că drumul unui gând până la faptă trece prin cuvânt, verbalizarea acelei dorinţe, ambiţia şi credinţa te pot ajuta, la fel şi curajul de a fi diferit în mijloace şi abordări, dar şi… umorul! Umorul este o condiţie a supravieţuirii.”

 

Asemenea unui alchimist

„Sunt o persoană dependentă de frumos, de oameni, inovativă, dinamică şi cu simţul umorului. Sunt ambiţioasă până la încăpăţânare uneori şi exersez zâmbetul foarte des (deţin gropiţe)”, se descrie cu umor designerul. „Asemenea unui alchimist, Cristina Joia experimentează diferite mecanisme vizuale creând un spatiu ludic. Prezenţa umană, aproape imaterială, devine un semn vizual într-o febrilă căutare a sinelui, dincolo de graniţele pânzei.

Lucrările sale pun sub semnul întrebării ideea de substanţă, materia  nu e folosită pentru a infăţişa o idee, ci este un subiect in sine. Cu fiecare piesă privitorul ia parte la un ritual de construcţie şi deconstrucţie. Impredictibilitatea suprafeţei este populată cu  simboluri: cerc, amprentă, cub, aripă, chipuri, linii alcătuind un eseu vizual ce pare că se rescrie permanent”, spune George Turia, artist vizual stabilit acum la Toronto, dar născut tot pe meleagurile Oltului, în satul Turia, de unde şi-a luat şi numele.

 

Evadarea mioritică din banal

„Ne aflăm în post modernism, e o cultură a citatului; ironia, kitsch-ul asumat devin mijloc de expresie. Din păcate, toate astea îl lasă pe colecţionarul devenit «consumator» de artă fără repere clare. Ce este valoros în artă şi ce este artă surogat? Dacă mai adaugi şi faptul că marea majoritate au un fals sistem de valori: să-mi cumpăr o lucrare de artă sau să-mi pun tapet cu cristale şi în felul ăsta nu îmi găuresc pereţii? Luxul a murit, trăiască luxul… evadarea mioritică din banal se face achiziţionând maşini, vile roz în Pipera, etc. La noi oamenii nu au ajuns încă să înţeleagă că adevăratul lux este cel a cărui valoare creşte în timp. Investiţia umană e incomparabil mai valoroasă decât orice speculaţie imobiliară. Costumele din muzee arată infinit mai tinere decât un tricou de vara trecută. Trăim într-o lume obsedată de evenimente; să încercăm măcar să le cream în jurul unor lucruri care contează cu adevărat” spune Cristina Joia, cea care avea lucrări în colecţii particulare încă din perioada în care era studentă la Bucureşti.

„Încă din studenţie aveam lucrări în colecţii particulare în Monaco, a urmat apoi o expozitie personală în South Kensington, Londra. Îmi doream foarte mult să pot călătorii, să văd zeci de galerii, să pictez împreună cu alţi artişti, să expun, şi toate astea presupuneau un buget de care eu nu dispuneam. America mă fascina încă din copilărie, Hollywood-ul anilor ’30, Mae West, Andy Warhol, Basquiat, jazz-ul… Am aplicat pentru bursă şi am reuşit să obţin o rezidenţă de 6 luni în cadrul centrului de artă Seven Degrees, Laguna Beach California. Este un loc magnific pe malul Pacificului, două ore distanţă de LA, plin cu galerii.

A fost o perioadă minunată din viaţa mea. Ziua pictam febril, seara mergeam la tot felul de petreceri ale artiştilor pe plajă, unde ţinuta obligatorie erau blugii pătaţi de culori şi maieul alb; mergeam desculţi, cântând cu mexicanii în jurul focului… era un sentiment de eliberare pe care nu-l poţi găsi în niciun club bucureştean. Provocarea pentru mine era să fiu acceptată în galerii, lucru destul de dificil, pentru că ei îşi promovează în general proprii artişti, mai ales în California.

Am hotărât să mai rămân încă 6 luni. Îmi doream să las o colecţie cât mai mare de picturi. Am trimis portofolii către zeci de galerii. Trei m-au acceptat: O’Melveny Gallery LA, Circus Gallery LA, Lu Martin Gallery Laguna Beach. O parte din colecţia pictată în California a fost expusă în Toronto la Jacob Gallery”, mai spune Cristina.

Întrebată cu exprimă prin lucrările pe care le realizează, artista a dat un răspuns care nu mai are nevoie de niciun comentariu. „Linişte (cum poţi picta liniştea cu doar o linie?), căutarea echilibrului, un alt tip de realitate uşor mistică, angoasă, exaltare… Că noi oamenii suntem superbi în imperfecţiunea noastră… Sunt stări diferite, uneori contradictorii, pe care încerc să le transmit prin compoziţii abstracte. Pe mine mă obsedează materialitatea lucrurilor. Poate într-o viaţă anterioară am fost alchimist, pentru că petrec ore întregi amestecând substanţte, texturi, decantând straturi de culoare”, spune cea care pictează de când se ştie: „Pictez de când mă ştiu. 2, 3 ani… abia puteam ţine în mâna o cariocă. Trotuarele, pereţii, canapelele, pantofii, genţile mamei – totul reprezenta pentru mine un suport pe care mâzgăleam de dimineaţa până seara”, mai spune Cristina Joia.