Investiţii pe fonduri europene la Olt: o şcoală generală va avea tavan

58

Lucrările de investiţii efectuate la o şcoala generală din judeţul nostru pot fi date ca exemplu de bune practici în materie de gestionare a fondurilor europene. Cu doar 150 de milioane de euro, prin programul POSDRU, axa 5.1, oltenii au reuşit să pună tavan unei şcoli din Vişina. “Practic ajunsesem de râsul lumii, să fim printre ultimele judeţe care n-au tavan, parcă era stadion, nu altceva. Abia de puteam ţine orele, că mulţi elevi erau neatenţi când le ploua în cap”, a explicat preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, proprietarul localităţii.

Tavanul şcolii este unul modern, retractabil. „E folositor pentru momentele când e întunecat afară, că n-avem becuri în clasă. Şi nici curent electric, aşa că e mai bine să citim pe lumină. Plus că nu vrem să-i speriem pe elevi, ei nu sunt obişnuiţi cu de-astea, moderne, şi ar deveni neliniştiţi”a spus şi primarul localităţii, Constantin Stănescu.