Un caracalean a dus tricolorul în toată lumea
Născut în Slatina, a copilărit la Caracal şi a urmat o facultate la Craiova. De mic şi-a dorit să plece peste ocean, în America, şi a făcut asta la 19 ani, după ce a călătorit în toată Europa. După cinci ani în care a organizat excursii pentru studenţii din SUA ce veneau cu work and travel, a decis să treacă la următorul nivel: să cucerească toate continentele! Aşa a început toată experienţa tânărului care va face fiecare român din ţară asta mândru.
La doar 24 de ani, Mihai Jitianu este de departe cel mai mândru român care ne face cinste peste tot în lume! Spre deosebire de românii care încă aşteaptă mâhniţi o schimbare şi se ruşinează cu originea lor, un oltean de 24 de ani le dă o lecţie care îi va ustura pe mulţi. O lecţie de naţionalism, nu extremist, ci de “românism” sănătos. Şi-a dorit încă de când era mic să călătorească în toată lumea. Iniţiativa lui a plecat în urma unei întrebări puse de un canadian despre toate performanţele mondialei Nadia Comăneci
“M-am impresionat atât de tare să văd că străinii sunt interesaţi de valorile noastre, iar noi nu le apreciem poate suficient, încât m-am decis să să port peste tot în lume steagul României şi să promovez cultura şi valoarea naţionala”, a povestit Mihai Jitianu
Caracaleanul nostru poartă drapelul României în toate colţurile lumii pe unde umblă, iar pe acesta este inscripţionat şi textul „Oltean sunt pe un’ m-oi duce”, drapel cu care a colindat toată lumea.
“In Dubai când am ajuns, o doamnă, care era româncă, a vărsat lacrimi de bucurie când m-a văzut cu drapelul în mână, înconjurat de oameni. Mă simt privilegiat să văd cum oamenii zâmbesc şi spun bravo, şi că ar trebui să fie mulţi ca mine. Îmi dau energie şi mă fac să cred că sunt pe drumul cel bun”, mărturiseşte tânărul
Mândru că e oltean
Mihai Jitianu este mândru că este oltean, şi nu conteneşte să spună asta indiferent în ce colţ de lume se află. “Acum câţiva ani, mi-am dat seama că tot mai mulţi români, care fac lucruri bune, se tem să spună că sunt din România, din cauza câtorva oameni care fac rău şi nu au niciun stres să-şi recunoască originea. Peste tot pe un’ m-am dus, oltean fiind, am încercat să fac ceva în privinţa acestei gândiri. Eu nu fac nimic special. Fac doar ceea ce ar trebui să facă toţi românii din străinătate!
Dacă îi lăsăm doar pe „cei răi” din Italia şi Spania să ne promoveze „cultura şi valoarea naţională”, păi atunci, mă scuzaţi, cine e de vină că din 300 de oameni, doar doi promovează nişte aspecte, şi doar pe cele negative. Ideea de drapel plimbat e ceva simbolic, un gest mic ce arată că nu e nicio ruşine să fii român. Vreau doar ca românii din afară să facă lucruri bune, să spună, DA, SUNT DIN ROMÂNIA! Ar fi ciudat, cred, dacă toţi românii din străinătate ar avea un steag la ei şi l-ar flutura mereu când merg la cumpărături sau când sunt în autobuz. Cu toate acestea, gesturile mici făcute de multe persoane pot duce la mari schimbări”, mai spune Mihai
Proiectul lui Mihai mai pretinde ceva! Pe lângă arborarea steagului, tânărul le ofera străinilor şi lecţii despre cultură şi personalităţile născute în România care au intrat în istoria internaţională.
“Tot timpul îi întreb pe toţi, prin toate ţările pe unde merg, dacă au auzit de România, dacă ştiu ceva despre ţara mea, dacă au auzit de Nadia, de Hagi, de Ţiriac. Dacă ştiu de Nicolae Păulescu, de Henri Coandă sau dacă au fost în România până acum. Surprinzător, foarte mulţi oameni ştiu să salute în limba noastră. Multă lume ştie de Nadia şi de performanţele ei. In cazul în care nu ştiu nimic, mă asigur să afle şi le povestesc. Port câteodată tricouri cu simbolurile noastre naţionale, tricouri ce conţin informaţii despre cele mai importante descoperiri făcute de români, îi rog să ţină minte şi le înregistrez reacţiile când află ceva ce nu ştiau”.
Vă veţi întreba probabil cum reuşeşte Mihai ca la 24 de ani să traverseze lumea în lung şi în lat, cu ce sacrificii financiare. Prin multă muncă!
“De la 14 ani am început să lucrez. Nu mi-e ruşine să spun că am început spălând vase într-un restaurant. Am schimbat mai multe job-uri în ultimii 10 ani. De la ospătar până la manager de vânzări, am fost vânzător la un magazin de suveniruri, am organizat excursii pentru studenţii work and travel veniţi în SUA, am fost promoter într-un club, tot în America, am fost chiar şi menajeră. Momentan lucrez în Qatar, în cea mai bogată ţară din lume. Experienţa de muncă m-a ajutat să devin mai înţelept, mai bun, mai răbdător; Am realizat că nu e bine să te ataşezi de lucruri, ci de scopuri. Nu am făcut ca toţi prietenii mei, să lucrez un an, doi, şi să-mi cumpăr maşină. Am investit tot în călătorii. Călătoria este singurul lucru pe care îl cumperi şi te face mai bogat, asta e clar!”, se confesează Mihai.
Salut! Eu sunt Jiti…
Decât să încercăm noi să-l descriem pe cel care a făcut înconjurul lumii cu drapelul României, mai bine să-l lăsăm pe el să se prezinte.
„Sunt băiatul care e mereu activ, omul care se implica în tot şi-n toate. Băiatul care dispare şi pleacă spontan la Niagara chiar dacă tocmai a venit din NY de la un concert şi nu a dormit deloc. Sunt omul care pleacă azi în sudul Africii şi peste o săptămână este pe undeva prin India sau Australia.
Vorbesc mult şi de obicei sunt amuzant. Ori mă iubeşti… ori nu… şi bine faci, pentru că singurele persoane de care am nevoie în viaţa mea sunt cele care au nevoie de mine în viaţa lor. Nu sunt egoist, deşi obişnuiam să fiu. Dau mai departe informaţia dacă simt că este folositoare şi altora. Nu pierd timpul, sau cel puţin aşa îmi place să cred. Şi, dacă se întâmplă, îl pierd în cel mai frumos mod.
Nu mi-e frică de nimic, sunt un visător chiar dacă uneori nu cred până nu văd. Cred în schimbare, în adaptabilitate şi în faptul că atitudinea face totul pentru tine. Am terminat câteva facultăţi, am plecat prin Europa, datorită mamei mele, care a avut curajul să plece de acasă pentru un trai mai bun. Pe la 16 ani eram singur prin Veneţia cu camera şi steagul României după mine. După ce am văzut mai tot ce era de văzut în Europa, am pornit spre SUA. Am fost de 5 ori cu Work and Travel în America, după care am decis că lumea e prea mare şi viaţa e prea scurtă ca să stau mai mult de 2 ani în acelaşi loc. Aşa că am decis să încep o călătorie în jurul lumii, călătorie ce sper să mă facăsă fiu ceea ce ştiu că pot fi. Nu mă aştept la nimic, aşa că orice se-ntâmpla este mai mult decât am aşteptat. Asta nu înseamnă ca nu sper la tot ce e mai bun.
Părinţii mei au părăsit ţara de ceva ani buni, fratele meu le-a urmat calea, însa eu m-am încăpăţânat să rămân şi să lupt; De fapt, plec, învăţ, revin, schimb. Este îngrijorător câţi tineri vor să părăsească ţara. In 2011 am înregistrat o nouă firmă ce se ocupă de programul Work and Travel; am organizat excursii în SUA pentru studenţii români şi, discutând cu ei, mi-am dat seama că este o problemă când 3 din 10 cred că e mai bine să rămâi ilegal în SUA decât să te întorci în ţara ta. Am avut iniţiativa înregistrării unui nou partid politic – Partidul Tinerilor. Profesoara mea de Relaţii Publice mi-a lăudat iniţiativa, însă, din cauza plecării în SUA pe timpul verii, proiectul început la Tribunalul Bucureşti s-a blocat la un grup cu peste 2000 de membri pe Facebook şi la discuţii fără un rezultat concret.
Din vasta experienţă (am zis că sunt modest?) mi-am dat seama că românii au o mare problemă cu verbul a face. Rămâne doar un verb. Toţi vorbesc, însă nimeni nu face cu adevărat ceva care să ajute, care să schimbe. Toţi caută scuze, când ar trebui să găsim soluţii. Am fost în Piaţa Universităţii şi am încercat să transmit un mesaj celor care stăteau în faţa televizoarelor şi urmăreau protestele de la începutul anului 2012”, povesteşte Mihai Jitianu.
Străin printre străini
Mihai Jitianu a călătorit pe toate continentele lumii şi a avut ocazia să întâlnească şi oameni cu care nu se putea înţelege decât prin semne, fie pentru că el nu le cunoştea limba, fie că aceştia nu vorbeau deloc engleza.
Nu cu mult timp în urmă Mihai Jitianu a fost în China, la Chongqing, iar impresiile au au fost… impresionante
„A fost prima dată când trebuia să vorbesc fără să scot un cuvânt. De ce? Pentru că nimeni nu înţelege şi nu vorbeşte engleza. Mă simt ca în copilărie; mă joc mima, dar cu oameni mari, şi tot timpul. E ca un exerciţiu de a-i face pe oameni să înţeleagă ce vrei, doar prin gesturi şi body language. Cum e să ai norocul ca atunci când mergi la zbor, prietena ta să fie în concediu şi să aveţi posibilitatea de a vă întâlni. Cum e să-i întâlneşti familia? Am puternicul sentiment de prietenie pe care l-am avut când am mers în Nepal la un alt prieten care m-a vrut la o cină cu familia sa. Mi se pare un gest de apropiere suprem. „Meet the parents”, mai ales când ei nu vorbesc engleza, dar îi poţi simţi că au inima bună, că sunt nişte oameni deosebiti după felul în care te privesc şi după modul în care te tratează! Când mergi la karaoke şi cânţi în limbi pe care nu le vorbeşti, când te joci chinezării cu rudele prietenei tale, când îl îmbeţi pe ta-so pentru că nu prea bea de obicei, ei bine, atunci te simţi ca într-un film. Cu tripul ăsta mi-am dat seama din nou că treaba cu călătoritul este despre oameni, nu despre locuri.
Minunat! E ţara în care m-am simţit ca un pachet care era mereu livrat, unde aveam scris pe o hârtie locul cu care trebuia să ajung şi „pot să sun nr. asta, va rog?”… Aici, pe aproape orice stradă mergi, se vinde ceva, e un magazin. Multe maşini şi foarte mulţi oameni. Cu toate acestea, tind să cred că oamenii din partea asta a lumii sunt mult mai bogaţi spiritual. Sunt mai reţinuţi, mai decenţi, mai păsători, dacă pot să zic aşa. Nu sunt superficiali şi parcă nici aşa reci cum sunt unele naţii din Europa. Şi ce-mi place că mai toate fetele ştiu să spună «handsome» şi zâmbesc frumos când trec pe lânga ele, dar mai mult de atât nu vorbesc! Şi mai toţi vor să facă poză cu tine, dacă eşti European! Român, adică, român am vrut să spun!
Experienţa lumii bogate
Caracaleanul nostru a ajuns şi la Doha, în Qatar, iar experienţa de aici i-a rămas adânc întipărită în minte.
„Am plecat de acasă cu gândul că merg în cea mai bogată ţară din lume… Prima impresie pe care am avut-o a fost ceva gen «age of empires», pentru cei ce s-au jucat. Limba lor, tradiţia lor, clădirile, hainele tradiţionale (dish-dash – la bărbaţi şi …la femei) ceva extraordinar ca experienţă.
Cald – poate prea cald. Oricum, mi s-a spus ca am venit la momentul potrivit, pentru că acum e «răcoare». În iulie, august, este foarte cald. Când am coborât din avion am simţit că am intrat într-un cuptor. Este altceva decât cu ce eram eu obişnuit. O ţară plină de reguli, majoritatea sunt o mare provocare pentru personalitatea şi felul meu de a fi.
Nu ai voie să fotografiezi femeile îmbrăcate tradiţional, nu ai voie să faci poze bazelor militare, nu e bine să înmânezi obiecte cu mâna stângă. Nu ai voie să arăţi afecţiune, în public, unei femei, nu poţi să îţi iei în braţe o prietena pe care n-ai mai văzut-o de 6 luni, nu poţi să o pupi pe obraz etc. Bine, poţi, dar apoi vine politia şi ai probleme.
Se spune că, în viaţă, lucrurile grele ne motivează mai mult. Este o provocare şi eu sunt genul acela, care este motivat când cineva sau ceva îl provoacă. Toţi se plâng că ţi se face dor de casă, însă la mine nu cred că va exista această problemă, dat fiind faptul că de la 16 ani călătoresc. Plus că, fiind plecat cu Workand Travel în SUA, 5 luni pe an, am trăit la mare distanţă de casa. Şi pentru asta nu pot decât să mulţumesc şi să-mi apreciez mama, care a avut tăria de caracter să-şi lase familia acasă şi să plece pentru un trai mai bun. Dacă nu era ea, nu eram aici acum.
Să revenim la Doha, Qatar. Oraşul este practic în deşert, un fel de Las Vegas, dar cu umiditate ridicată, precum Miami. Nu merge nimeni pe jos la 50 de grade, nu au trenuri, autobuzele lucrează de puţină vreme, taxi-ul (karwa) fiind principalul mijloc de transport şi cursa costă, de obicei, 10 ryali (1ryal = 1 leu). Nu se bea în public, şi, dacă vrei să bei undeva, îţi trebuie permis special. Nu se merge în maiouri sau cu fuste mai scurte de genunchi. Oamenii îşi protejează societatea şi bine fac. Când vezi tentaţiile pe stradă, e greu să te abţii.
Arabii sunt foarte ospitalieri, nu mă aşteptam. Impropriu spus arabii, pentru că aici 80 la sută din populaţie este „foreign”. La marketurile de cartier, după ce cumperi ce ai de cumpărat, au o persoană, de obicei din India, care îţi cară bagajul până acasă, asta dacă mergi pe jos. Am rămas plăcut surprins; noi nu avem asta în România, în SUA nu am văzut aşa ceva. Surprinzător mai este faptul că mai tot este prăfuit, până şi şamponul din SuperMarket. Bine, până la urmă …suntem în deşert”, povesteşte Mihai.
Cum să fii patriot
Mulţi au spus că Mihai Jitianu dă o lecţie de patriotism românilor prin cea ce face, dar oare pentru el ce înseamnă patriotismul?
„Pentru mine, a fi patriot nu înseamnă să mergi neapărat la paradă şi să fluturi un steag pe 1 decembrie, sau să ieşi la Arcul de Triumf să serveşti o fasole cu ciolan. Este drăguţ să poţi face şi asta, însă pentru mine, mai important este că peste tot pe unde mergi, în orice zi din an, să faci o impresie bună despre România sau să încerci să schimbi o impresie negativă făcută anterior. Dacă pe 1 decembrie 2011 am pornit către Alba-Iulia, pe un frig de minus nu ştiu câte grade de ni se albeau genele, în 2012 am fost în Tanzania, şi am fluturat un steag nu pentru că era 1 decembrie, ci pentru că asta fac oriunde mă duc. Chiar dacă nu am steagul cu mine, am cu siguranţă un tricou care să spună ceva despre România, care să îi înveţe pe ceilalţi un lucru pozitiv despre ţara mea. Fie că este vorba de Nicolae Păulescu, inventatorul insulinei, în 1922… fie că este Henri Coandă… Le povestesc de Hagi, de Nadia, de Năstase. Lumea mai ştie câte ceva, de un Dracula, de un Ceauşescu, de un Hagi şi de Nadia. Cam atât.
Patriot înseamnă a fi mândru că eşti român. Oriunde mergi, eşti un ambasador al României. Negativismul atrage energii negative. Nu mi-e ruşine că sunt român. Spuneţi altora lucrurile bune, iar pe cele rele, hai să le schimbăm noi”, mai spune Mihai Jitianu
Alţii despre el
„Jiti, eşti îndrăzneţ, carismatic, ai şarm şi potenţial. Eşti persoana care mi-a atras atenţia, care s-a remarcat şi al cărui nume îl ştiu deja, deşi eşti aici, la Intact, de doar jumătate de oră. Îndeplineşti cei 3 E-uri din Jurnalism. Transmiţi o Emoţie făcând ceva Excepţional în Exclusivitate”, Sandra Stoicescu (moderator TV Antena 1)
„După 20 de ani de experienţă pot recunoaşte uşor oamenii cu potenţial. Uite, olteanu’ ăsta nebun, Jiti, ăsta are o sclipire în privire; vrea să facă.. .şi face lucruri” Alin Romaşcan (CEO Antena 1/Antena3).
“Atitudinea pe care o avem ne defineşte şi alegerile pe care le luăm ne croiesc drumul”, Daniel Osmanovici
„Observ că nu-ţi conservi potenţialul, dimpotrivă, ţi-l dezvolţi, iar pentru asta şi pentru mai multe ai tot respectul şi lauda mea… şi felicitări pentru faptul că nu trăieşti ca să mori, ci mori ca să trăieşti!”, Loredana Victoria Iancu
„Mă simt minunat. Sunt extrem de bucuros să am şansa de a face ceea ce fac. Simt că trebuie să mulţumesc cuiva pentru toate lucrurile frumoase care mi se-ntâmplă… Şi prima care-mi vine în minte, e mama! Apoi, tuturor oamenilor care mă fac să zâmbesc în fiecare zi. Oameni minunaţi, români în mare parte, oameni care au bun simţ, care se mândresc cu România, oameni cu suflet mare, altruişti şi deosebiţi”, spune Mihai Jitianu.
