Neurologii slătineni, apreciaţi internaţional

85

 O echipă de neurologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a impresionat lumea medicală la Congresul Internaţional de Neurologie de la Viena de luna trecută, prin rezultatele unui studiu. O clinică din Montreal vrea să promoveze tratamentul aplicat de neurologii slătineni şi să-i includă pe aceştia în alte studii de specialitatea.

 

De la Slatina, în spitalele din întreaga lume

Studiul realizat de Renică Diaconescu, Carmen Stancu şi Mugurel Coteanu, care a impresionat lumea medicală internaţională la Congresul Internaţional de Neurologie de la Viena, a început în urmă cu cinci ani şi a fost realizat pe un număr de 40 de pacienţi cu hemoragii intracraniene minore.

Cercetarea s-a soldat cu descoperiri peste aşteptările specialiştilor slătineni şi descoperiri considerate extrem de importante pentru viitor, în tratamentului pacienţilor cu hemoragii intracraniene minore. Având în vedere faptul că acesta conduce la reducerea substanţială a ratei mortalităţii în asemenea cazuri, el va fi aplicat în mai multe spitale din lume.

,,Recunoaşterea muncii noastre ne onorează, în special că aceasta vine din partea celror mai mari neurologi din lume. Prin performanţa obţinută demonstrăm că se face medicină de calitate şi la Slatina”, a afirmat medicul Renică Diaconescu.

Carmen Stancu a susţinut, pentru Realitatea Oltului, că descoperirile echipei de neurologi din care face şi ea parte, vin să demonstreze că ,,în spitalul groazei” au loc şi ,,grozăvii care dau viaţă”.

Cu o timiditate rar întâlnită la un bărbat, medicul Mugurel Coteanu a ,,transferat” performanţa obţinută în dreptul colegilor săi, susţinând că s-a implicat mai mult pe partea redactării studiului şi al stabilirii concluziilor desprinse în urma cercetărilor făcute.

 

În echipe internaţionale

Tratamentul stabilit în urma descoperirilor făcute de neurologii slătineni va fi aplicat, datorită ratei mici a mortalităţii înregistrate în rândul pacienţilor trataţi, în multe clinici din străinătate. Şi, nu se rezumă totul aici. Cei trei medici vor fi incluşi în studii de cercetare viitoare, alături de neurologi de la mari clinici din Europa şi nu numai.

Descoperirile făcute de ei, recunoaşterea de care s-au bucurat acestea, nu contează doar pentru cariera personală a medicilor slătineni, ci şi pentru spitalul în care lucrează şi care, datorită unor colegi care, spre deosebire de ei, au pus orice mai presus de sănătatea pacienţilor, i-au atras denumirea de ,,Spitalul groazei”.