La mijlocul săptămânii trecute, preşedintele FC Olt Slatina, „Gheorghiţă” Geolgău, a anunţat că este noul director sportiv al celor de la CS Universitatea Craiova. El s-a despărţit de clubul slătinean pe cale amiabilă, fiind mai atras de proiectul Primăriei din Craiova. Nu este nici primul şi probabil că nici ultimul care pleacă de la Slatina, „pe cale amiabilă”, pentru o cauză mai bună, fără cineva de la Slatina să comenteze ceva.
Acum poate înţelege şi Ion Geolgău de ce a fost primit la Slatina aşa cum a fost primit. ”Nu mă aşteptam să fiu primit cu miere, dar am rămas dezamăgit să văd că sunt atacat. Când am acceptat să vin la Slatina, nu mă aşteptam să fiu primit cu miere, nu neapărat de club, ci vizavi de suporteri. Am rămas puţin dezamăgit când am văzut că sunt atacat, de persoane apropiate clubului. În fotbal oricând pot să demonstrez, iar cei care se leagă de activitatea mea ar trebui să se uite în urmă. În ’93-’94, din postura de vicepreşedinte al Universităţii Craiova am condus clubul, mi s-a propus să preiau funcţia de preşedinte, dar am refuzat, am regretat după aceea, eram foarte tânăr, aveam 32 de ani. Le spun să stea liniştiţi pentru că, atât cât contribuie un conducător de club, pentru că este o muncă care nu se vede, se vede cea a jucătorilor, a antrenorilor, îmi voi face treaba. Vă spun că în perioada când eram la Universitatea am câştigat Cupa României, am luat locul trei, iar anul următor am jucat finala şi am luat locul doi, iar copiii descoperiţi de mine în acea perioadă sunt jucători care sunt din Slatina şi judeţele Olteniei. Am început o muncă aici, vreau să dezvolt ce începusem la Craiova şi veţi vedea rezultate, nu imediat, dar peste câţiva ani se vor vedea”, a precizat Gheorghiţă Geolgău la instalarea la Slatina.
Nu l-a apucat sfârşitul anului la FC Olt, iar realizările lui la echipa noastră sunt destul de mici. E adevărat că nici nu a avut timp, dar nici interes nu cred că a fost.
Alături de Geolgău la proiectul celor de la Craiova s-a alăturat o altă cunoştinţă de a noastră… Nae Ungureanu. Geolgău va ocupa funcţia de director sportiv, în vreme ce Nae Ungureanu va activa în cadrul departamentului de scouting şi va urmări activitatea de la Centrul de Copii şi Juniori al CS Universitatea Craiova.
„Le mulţumesc celor care m-au cooptat în staff. Vreau să dau o mână de ajutor la grupele de copii şi juniori, unde sunt multe lucruri de pus la punct. Din primăvară îmi doresc ca toate grupele de copii şi juniori ale clubului nostru să evolueze la cel mai înalt nivel”, a precizat Nae Ungureanu la prezentarea oficială.
De partea cealaltă, noul director sportiv al Universităţii Craiova, Gheorghiţă Geolgău a declarat: „Eu vin cu drag în cadrul acestui proiect. În urmă cu doi ani am purtat mai multe discuţii cu domnii Corneliu Stroe şi Pavel Badea privitor la vitorul fotbalului din Bănie. Acum, sunt convins că acest proiect va readuce fotbalul craiovean în prim-plan la nivel naţional, iar în 3-4 ani Craiova va reveni în elita fotbalului european, acolo unde, de altfel îi este locul. Reînfiinţarea secţiei de fotbal în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova nu va lăsa fotbalul din Bănie să moară“.
Răutăţile lui Geolgău
De acum fostul preşedinte de la FC Olt Slatina, Geolgău nu are o părere prea bună despre cealaltă echipă din Craiova, cea a lui Mititelu.
”Mititelu nu are nici palmares, nici istorie. Are doar o firmă cu datorii de peste 10 milioane de euro. Nici dacă mi-ar da un milion ca să-i iau echipa, nu i-aş lua-o.
Eu am lucrat în cadrul clubului până în ’94, având tutela Universităţii. Am fost cel care în ’94 s-a ocupat de formarea asociaţiei sportive FC Universitatea Craiova, o entitate complet nouă, fără legătură cu vechiul club. Pentru că nu a existat niciodată nici un document prin care Senatul Universităţii să fi cedat clubului nou-înfiinţat palmares, culori sau stemă. A fost doar o hârtie de la Senat prin care ni se dădea dreptul să ne asociem pentru a putea face un club profesionist. Apoi, în ’97, asociaţia asta a dispărut şi a apărut o societate comercială nouă. Apoi încă una în 2002 şi tot aşa. Teoretic, oricine putea face un club şi să spună că el e Universitatea, dar nu poţi să compari astfel de asocieri cu istoria Clubului Sportiv, pentru care noi am jucat. De aceea nici nu pot privi CS Universitatea Craiova ca pe ceva nou înfiinţat. Este continuatoarea unui club de mare tradiţie, a unui palmares şi-a unei istorii făcute cu munca noastră. Şi, nu în ultimul rând, este răspunsul la dorinţa craiovenilor de a avea fotbal în oraş”, a precizat Geolgău, fără să-i pese de vreo istoria a fotbalului slătinean. Aici au venit mulţi craioveni, să antreneze, să conducă clubul, jucători sau mai ştiu eu ce să facă, dar când au primit cea mai mică atenţie de la Craiova, indiferent că este vorba de cea a lui Mititelu sau a primăriei, au dat bir cu fugiţii.
Dar ce ne mai miră? Cu o asemenea conducerea şi cu oameni care nu vor decât să se îmbogăţească de pe urma fotbalului nu poţi face performanţă.
Ajuns la echipa rivală a lui Mititelu, Ghoerghiţă Geolgău comentează situaţia de la FC U Craiova.
”Aduceţi-vă aminte că, în 2009, Adrian şi-a luat jucăriile şi-a plecat la Severin. În 2010 m-a întrebat dacă vreau să revin în funcţie, la club. Am acceptat şi, în vara lui 2010, m-am întâlnit cu fostul viceprimar, Marinică Dincă, ca să tratăm întoarcerea echipei pe Ion Oblemenco. În timp ce eram la negocieri, am primit un mesaj de la Adrian în care am fost anunţaţi că pică tot şi că ne întoarcem la Severin. M-am simţit foarte prost, pentru că pierdusem şi timp şi-l pusesem şi pe omul ăla într-o postură delicată, aşa că am hotărât să-mi dau demisia.
Cum poate lumea să uite că Adrian a fost cel care le-a mutat Craiova la Severin? Sau că, înainte s-o mute, pusese nişte preţuri exorbitante la bilete? Iar acum se bate în piept că ăla e stadionul lui. Cum să fie al lui? E stadionul suporterilor, al oraşului, al Universităţii din Craiova. E stadionul pe care noi îl rugam să joace şi el refuza. Acum de ce îl vrea înapoi? Un om îşi bate joc de noi, de angajaţi, de jucători şi de spectatori, după care vine şi ne spune că noi suntem cei care nu-l lăsăm să joace în Craiova.
De ce credeţi că majoritatea fostelor glorii suntem de partea acestui club? Pentru că am jucat pentru el şi pentru că la insistenţele noastre s-a hotărât reînfiinţarea secţiei de fotbal. Fără fotbal, oraşul ăsta ar fi dispărut, tradiţia lui s-ar fi stins. Iar Mititelu n-ar fi reînscris echipa niciodată dacă noi nu am fi reînfiinţat CS Universitatea înainte. Să nu uităm că Mircea Sandu i-a oferit locul în Liga a II-a de anul trecut, dar el n-a putut s-o înscrie”, a declarat Geolgău pentru presa centrală.