Atenţie, se filmează!

31

Zilele următoare, Slatina se va îmbraca în straie de sărbătoare, cu ocazia celei de-a 19-a ediţii a Festivalului „Oltenii şi restu lumii”. Cu siguranţă slătinenii vor petrece patru zile, de dimineaţă până după miezul nopţii, cu mici, pastramă, bere, vin ţuică şi alte produce „agroalimentare”. Ceea ce s-a ţinut secret până acum este faptul că în aceste zile va fi prezent la festival şi regizorul Călin Peter Netzer, cunoscut după filmul “Poziţia copilului”. “M-am gândit că o continuare a acestui film este necesară şi ce altceva putea fi mai potrivit decât «Poziţia beţivului». Am reuşit să turnăm cadre impresionante la Slatina, în prima zi, cu oameni căzuţi în bot de bucuria sărbătorii”, ne-a declarat regizorul. Călin Peter Netzer ne-a mai spus că, pentru originalitate, nu va apela la actori,  ci va lăsa cadrele în naturaleţea lor.