Oltenii, mândri de Parisul lor

95

Cine vrea poate să vadă Parisul şi fără a dispune de mii de euro. Abia de vor scoate din buzunar câteva sute de mii de lei vechi, dacă ţin morţiş să ajungă în celebra localitate cu autoturismul personal. Dacă nu sunt aşa de pretenţioşi, cu doar 10 lei noi drumul este asigurat. Dacă îşi închipuie cineva că-i vorba de vreo excrocherie a agenţiilor de voiaj, se înşeală. ,,Afacerea” nu costă mult pentru că drumul este scurt. Parisul, este adevărat, nu cel franţuzesc, se află la doi paşi de reşedinţa Oltului.

 

Un podeţ cât 37 de poduri

Ca să ajungi la Paris, trebuie să treci prin satul Optaşi Măgura, ce dă şi numele comunei. Spre deosebire de cei care au avut curiozitatea de a vedea localitatea olteană cu nume celebru acum câţiva ani, cei care vor să facă drumul acum sunt nişte norocoşi. Nu mai sunt obligaţi să treacă pe jos, cu maşina sau căruţa, prin râul Vedea, Sena oltenilor din satul Paris, pentru că autorităţile locale au reuşit să construiască un podeţ. Deşi nu poate înlocui nici prin gând cele 37 de poduri peste celebrul râu francez, el permite traversarea cu maşina, dacă eşti suficient de atent la condus.

 

De la cizme la ghete

De la ultima noastră vizită prin Parisul oltenesc nu s-a schimbat doar modalitatea de a traversa Sena, ci şi situaţia uliţei cu pretenţie de bulevard celebru. Dacă înainte pe Champ Elyses-ul oltenesc, când ploua, nu puteai merge decât cu cizmele de cauciuc în picioare, acum sunt suficiente nişte ghete. Autorităţile au pietruit drumul de pământ şi promit să-l asfalteze ca să arate şi el cât de cât. Pentru a aduce a cât de cât a bulevard, chiar dacă nu a Champ Elyses, autorităţile ar trebui să scape de gunoiul de grajd, resturi din gospodăriile localnicilor şi câţiva corcoduşi, a căror coroană „a fost stilizată“ de intervenţia copiilor ce nu scapă nicio ocazie de a mai rupe câte o crenguţă cu fructe cu tot. Şi, eventual, să planteze ceva arborii ornamentali şi lumini multicolore.

 

Magazinele celebre, înlocuite de un butic sărăcăcios

Parizienii noştri nu sunt nişte oameni norocoşi. Ei nu au supermarketuri, nici magazine celebre precum Marksamp; Spener, Printemps, Fonchan, Hediord, Chanel, Lacroix, Dior sau Ricci. Nu pot nici plăti cu cărţi de credit. Au doar un amărât de butic, care-i mai degrabă falimentar, unde pot achita produsele, în cel mai fericit caz, cash, dacă nu-i cer vânzătorului fără ţinută să-i treacă pe caiet. Despre produsele comercializate, ele răspund cerinţelor localnicilor. ,,Nu merge treaba. Oamenii nu au bani. Dacă ar fi să trăim din ce câştigăm aici, am muri de foame. Avem şi alte surse de venit. Avem vreo 20 de vaci. Facem brânză şi vindem în pieţele din Slatina sau pe la diverse persoane. Nu dăm laptele la industrializare pentru că ni-l plăteşte prost şi ne dau banii târziu. Nici nu scoatem cine ştie ce, că nu toate vacile dau lapte”, ne-a declarat cu ceva timp în urmă Irina Deaconescu, patroana singurului magazin din sat.

 

Sfânta Parascheva, Basilica Saint Denis

Locuitorii din Parisul nostru au şi ei Basilica lor. Nu o fi ea Saint Denis, dar există. Ca şi în celebra catedrală gotică din capitala Franţei, şi aici îşi duc somnul de veci mai-marii comunităţii. Doar că lângă ei se odihnesc pentru totdeauna şi oamenii de rând şi săracii satului. Biserica de la noi nu-i la fel de bine construită precum cea franceză, ridicată cu trei secole înainte, şi nici la fel de bine întreţinută.

Aici oamenii nu-şi demonstrează mărinimia pentru că sunt doborâţi de sărăcie, iar preotul nu prea are cu ce să o pună în valoare deaorece cam tot ce primeşte, de la cei care-şi permit să dea ceva fie şi de pomană, dă mai departe.

 

Disneyland-ul cu un balansoar, un topogan şi două leagăne

Ca şi Parisul franţuzesc, cel oltenesc are şi el un loc magic pentru cei mici. Are şi el Disneyland-ul lui. Un balansoar, un topogan şi două leagăne, împrejmuite într-un colţ, la ieşirea din sat reprezintă locul unde cei câţiva copii din sat îşi fac de lucru atunci când vremea le permite. Tot aici se mai adună în serile de duminică sau sărbători legale adolescenţii care nu-şi permit, din motive diverse, să meargă la discotecă în satul vecin. Fiecare dintre ei sunt fericiţi de ceea ce au. Cei mai mulţi nici nu îndrăznesc să viseze că există pe undeva altceva decât au ei. Cât despre minunăţiile din celebrul parc de distracţii de la periferia metropolei pariziene, nici nu le vină să creadă ce li se povesteşte.

 

Se pregăteşte Turnul Eiffel

Parisului nostru îi lipseşte, deocamdată, doar celebrul turn. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa pentru că autorităţile vor să construiască unul asemenea celui din capitala Franţei, ce constituie unul dintre celebrele obiective turistice ale Parisului. Din lipsa banilor, visul pare că va întârzia ceva până va fi transformat în realitate. Deocamdată mai marii comunităţii, din cauza crizei economice care a subţiat de la an la an conturile bugetare, au reuşit doar să adune o parte din fierul necesar. Le-ar mai trebui pentru că, ne-a mărturisit primarul Marian Scurtu, nu vor să facă unul ,,prea mic care să treacă neobservat”. Edilul îşi doreşte să aibă, aşa, câţiva metri să fie vizibil şi dincolo de sat.

 

Ghidul autorizat al Parisului

Pe vremuri, numărul celor care-şi duceau viaţa în satul cu nume celebru era mult mai mare. Acum abia de au mai rămas aici câteva zeci de familii. Mare parte dintre ele alcătuite din persoane vârstnice şi suferinde. Cu toate acestea nu se plâng de greutăţile vieţii ci doar de nepăsarea tinerilor care au moştenit ,,averi la Paris”. Din cauza nepăsării acestora, în Paris este o adevărată invazie de… şerpi.

 Am aflat şi noi acest lucru de la persoana care ne-a fost ghid prin istoria acestui loc, departe de marea de oameni şi de invazia civilizaţiei-Maria Negreanu. La cei aproape 92 de ani, femeia este extrem de vioaie la trup şi minte. Timp de ore bune ne-a trecut în revistă istoria satului, dar şi povestea oamenilor ei. Tot tanti Maria este cea care ne-a vorbit şi despre cum a ajuns satul să poarte nume celebru.

 

Un jurnalist, bată-l vina

Tanti Maria ne-a spus că pe vremea colectivizării, în satul ei ar fi venit la primărie un jurnalist francez ce lucra pentru un celebru ziar parizian. Cum venea dintr-un loc în care civilizaţia exista şi acum mai bine de o jumătate de secol, jurnalistul a ajuns în Parisul nostru încălţat în pantofi. Cum însă plouase, s-a murdărit rău pe pantofi şi, supărat, nu s-a putut abţine că-i murdar rău precum la Paris, de unde venea. Fie femeia nu-şi mai aduce aminte toată povestea, fie pe vremea aceea Parisul nu era în totalitate asfaltat. Şi aşa a ajuns micul sătuc din Optaşi Măgura să poarte, susţine tanti Maria, nume celebru, de capitală europeană în care se învăţau în trecut multe lucruri interesante, dar mai ales bunele maniere.

 

Priviţi cu uimire

,,Când le spun, celor care mă întreabă unde locuiesc, că stau la Paris, toţi se uită ciudat la mine. Cred că mă iau drept nebun. Atunci scot buletinul şi li-l arăt. Scrie în el: comuna Optaşi Măgura, satul Paris”, ne-a mărturisit Gheorghe Sebe, un tânăr de 28 de ani pe care l-am găsit la buticul din sat, într-una din vizite, sorbind o tărie. Oamenii de aici sunt mulţumiţi cu viaţa lor. S-au obişnuit aşa şi le-ar fi greu să o ducă altfel. ,,E bine aici, maică. E aer curat, linişte… nimeni nu te deranjează. Nu sunt furturi, scandaluri… nu-i deranjează nimeni pe şefi”, ne-a spus cu ceva timp în urmă tanti Ioana, pe care am întâlnit-o pe o punte cu pretenţie de pod, trăgând după ea un căruţ în care avea un sac cu mălai.

Parcă mai mândră decât oricine de Parisul oltenesc a fost şi rămâne ghidul nostru – tanti Maria. Deşi ne-a mărturisit că şi-ar fi dorit să vadă şi capitala Franţei, a susţinut că ,,…indiferent ce este acolo, tot Parisul meu este mai frumos”. Nici nu ar avea cum să fie altfel dacă este să luăm în calcul faptul că bătrânica a trăit toată viaţa aici şi s-a bucurat, după cum ne-a mărturisit, de bunătăţile făcute de Crăciun din carnea lui Ghiţă, sacrificat de Ignat, de ţuiculiţa făcută din boască, corcoduşe sau ce se mai găsea şi brânzica făcută din laptele muls de la văcuţă.