Arhitectul Severică Mitrache spune că în ultimii ani în România s-a construit mult şi prost, iar în momentul de faţă cartierele din marile oraşe arată acum ca nişte pătule. În România fiecare a făcut cea a vrut, de aceea la peste 60% din casele de la noi putem spune că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”, mărturişeşte arhitectul şi totodată pictorul Severică Mitrache
O familie de arhitecţi
Severică Mitrache este unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi ai Oltului. Lucrează alături de soţia sa Liliana, dar are şi o fată, Anca, care este şi ea tot arhitect, cum este de altfel şi soţul ei, Ionuţ Constantin.
Arhitectul Mitrache s-a născut la data de 24 septembrie 1956 şi are o serie întragă de proiecte de referinţă printre care putem să enumerăm: Complexul Sportiv Slatina; Locuinţe colective B-dul N. Titulescu Slatina; Cinematograf capacitate – 480 locuri – Slatina; Amenajarea Muzeului de Istorie şi Etnografie al judeţului Olt; Proiectare de detalii şi execuţie: B.C.R. Cluj Napoca, Orşova Bucureşti-Podul Izvor, C.E.C. – Drăgăneşti Olt, Balş, Bucureşti – Calea Giurgiului, Hotel – Lido Bucureşti, Gozna – Semenic, Cabana Rânca; Consulatul german Sibiu; Studioul T.V.R. Craiova.
A avut o pasiune pentru desen încă din copilăriei şi nu a fost greu să ajungă arhitect, mai ales că şi acum, în puţinul timp liber pe care-l mai are, pictează.
„Am desenat încă de mic, dar a fost o întâmplare să văd un birou de proiectare. Am participat la un concurs, undeva prin clasa a şaptea, şi atunci am putut să văd ce înseamnă arhitectura. Am desenat cu pasiune toată viaţa, căci, până la urmă, dacă nu pui pasiune în ceea ce faci nu ai şanse de izbândă. Pentru mine arhitectura este un stil de viaţă. Este o meserie frumoasă, interesantă, uneori cu satisfacţii mai mari sau mai mici, pot spune că este şi o meserie pestriţă. Poate d-asta îmi şi place, faci mereu altceva. Pe de altă parte, această meserie îţi poate da şi o stare de disconfort, te obligă tot timpul să fi în priză, este o şcoală care nu se termină niciodată pentru că altfel te izolezi”, spune Severică Mitrache.
În ultimii ani, în România s-a construit mult şi prost, nimeni nu mai ţine cont de vreo regulă, singura idee pe care o au cei care-şi fac o locuinţă fiind ca aceasta să fie mai mare şi mai colorată decât a vecinului. D-aia nici satisfacţiile unui arhitect nu sunt aşa cum ar trebui, în condiţiile în care, de obicei, clientul vine cu o poză dintr-o revistă, moment în care treaba arhitectului este redusă la zero, majoritatea românilor crezând că se pricep la toate şi că nu mai trebuie să ceară vreun sfat. Sunt, însă, şi satisfacţii în meseria asta: „Cea mai mare satisfacţie a mea nu este aprecierea unuia sau a altuia, ci atunci când beneficiarul îţi spune după un timp că se simte ca acasă. Din păcate, mulţi vor un obiect de arhitectură, nu un adăpost. Vor să aibă casa mai mare şi mai colorată decât a vecinului, de aceea acum satele şi oraşele din România arată ca o libertate prost înţeleasă.
Ai satisfacţii atunci când faci un proiect în condiţii grele, pe un teren aspru, neprimitor şi cu un beneficiar pe care te chinui să-l convingi că unele din ideile sale nu sunt bune. Ai, însă, şi dezamăgiri, atunci când cineva vine cu o poză dintr-o revistă. Păi ce să-i mai fac eu atunci, n-am decât să dau lucrarea unui desenator.
În perioada în care s-a construit exploziv, s-a construit mult şi prost. Toată lumea şi-a dorit o casă, dar au făcut-o cum i-a tăiat capul. Din păcate, în momentul de faţă, cele mai multe case care depăşesc 100 mp sunt utilizate doar în proporţie de 15-20%. Au cinci-şase camere şi nu folosesc decât una…”, mai spune Severică Mitrache.
Fiecare arhitect are ideile sale şi preferinţele sale, iar Severică Mitrache nu-şi vede casa visurilor sale aşa de mare precum ar crede unii. „Casa pe care o am eu în vedere are patru camere dezvoltate pe un parter şi un etaj. O casă pe care o folosesc în proprorţie de 80-90%, n-am spaţii speciale pentru musafiri. N-am de gând să intru cu maşina nici în living nici în bucătărie. Am în schimb un atelier în care îmi pun în practică cealaltă pasiune a mea, pictura”.
Arhitectul Severică Mitrache este adeptul stilului gotic şi îi place să proeicteze case neoromâneşti care aduc cu stiul brâncovenesc.
„Bunul simţ trebuie să primeze”
Deşi par incompatibile, în amenajarea unei locuinţe trebuie să ţii cont de 4 elemente: lumină, aer, sentimente şi funcţionalitate. In primul rând într-o amenajare trebuie să ţinem seama de elementul întreţinător de viaţă: lumina. Întotdeauna o casă luminoasă, chiar cu mobilier şi stil architectural învechite, este o casă primitoare. Al doilea element, aerul, este esenţial pentru a supravieţui. De câte ori nu am mers în vizită la rude sau la prieteni şi am simţit că ne sufocăm de atâtea tablouri sau suveniruri? Al treilea element, foarte important pentru beneficiar, nu pentru architect, este “sentimentul”, sau valoarea sentimentală a unui obiect, accesoriu. Un architect nu trebuie să elimine elementele învechite, suvenirurile sau pur şi simplu un buchet de flori uscat şi înegrit de vreme al beneficiarului, ci trebuie să integreze aceste “vechituri” în noua amenajare, să găsească locuri speciale care pun în valoare obiectele atât de iubite de proprietar. Ultimul element este funcţionalul.
„Trebuie să ne învăţăm clienţii să se lipsească de lucrurile inutile din casă (mai puţin cele care au valoare sentimentală), cele care devin prea apăsătoare pentru o încăpere. Trebuie să-i învăţăm că a te simţi bine în casa ta înseamnă a-ţi folosi eficient spaţiul, oricât de mic ar fi el. De multe ori, de exemplu, ne chinuim să explicăm beneficiarului de ce este util şi practic o toaletă la etaj. Nu vrea să îneţeleagă acest lucru, în schimb vrea şemineu şi fântâna arteziană în sufragerie… Primul lucru de care trebuie să ţii cont este bunul simţ, iar apoi confortul. Sunt unii care sacrifică orice ca să aibă ceva de depăşeşte bunul simţ”, spune Mitrache.
Atunci când proiectezi o casă te loveşti aproape inevitabil de ideile mai mult sau mai puţin trăsnite ale clienţilor. „Când realizezi un proiect sunt trei capitole pe care le urmăreşti. În primul rând numărul de camere pe care le vrea clientul, capitol la care noi nu ne băgăm, e treaba clientului să decidă, deşi e greu să-l convingi pe client ce înseamnă utilitatea. Ei văd ceva într-o revistă şi vor să-şi facă la fel, deşi noi avem alt stil de viaţă şi alt stil arhitectural decât ceea ce văd ei prin filme sau prin străinătate. Din această cauză şi cartierele noastre arată astăzi ca nişte cartiere de pătule. Apoi trebuie să ţii cont de relaţiile dintre funcţiuni, unde trebuie să-l convingi pe client de utilitatea fiecărui spaţiu. Capitolul care este exclusiv treaba noastră, a arhitecţilor, şi unde n-ar trebui să intervină clientul, este faţada clădirii. Aceasta are un impact public şi îi afectează pe cei din jur dacă nu este bine realizată. În România, însă, fiecare a făcut cea vrut, de aceea la 60% din casele de la noi putem spune că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare”, a încheiat Severică Mitrache scurta noastră incursiune în arhitectura românescă