„Tinerii au uitat tradiţia, nici nu vor să o cunoască”

101

Născut din necesitatea de a proteja corpul de intemperii, portul popular, dezvoltându-se odată cu formele vieţii sociale, se manifestă  ca unul din elementele de baza ale culturii materiale.

Cunoaşterea lui permite înţelegerea caracterelor proprii ale poporului şi contribuie senial la definirea specificului etnic. Variind de la o regiune la alta, în funcţie de caracterul etnic, de evoluţia istorică a poporului, în funcţie de tradiţii, de condiţii social – economice , geografice, climatice, perfecţionându-şi structura şi dezvoltând de la o epocă la alta tot mai mult latura artistică, componentele portului popular din judeţul Olt  se situează printre manifestările majore ale creaţiei artistice populare româneşti.

Portul popular, parte integrantă a istoriei şi civilizaţiei poporului român, constituie un document viu care a transmis peste veacuri generaţiilor mesajul unei creaţii artistice autentice. Amănunte cu privire la înfăţişarea portului oltenesc din zona Romanaţi-Olt ne relateaza Claudia Balaş, muzeograf la Muzeul Judeţean Slatina din Olt, Sectia de etnografie. Ştim cu toţii că în regiunea Olteniei tradiţia populară era la ea acasă. Odată cu trecerea anilor, lucrurile au luat o altă întorsătură, dar o farâmă din tradiţia străveche a reuşit să reziste peste timp.

 

• Ce ne puteţi spune despre portul popular din zona Romanaţi-Olt, mult îndrăgit de bunicii noştri?

– Pentru locuitorii de odinioară, stăpâni peste aceste meleaguri olteneşti, a respecta tradiţia şi portul era în firea lucrurilor. Portul popular din Oltenia cuprinde o gamă variată de elemente, care diferă de la o zonă la alta. Astfel, în cadrul judeţului nostru, sunt identificate trei zone etnografice: zona Olt, în partea de nord a judeţului, zona Romanaţi şi Câmpia Boianului, situate de o parte şi de alta a râului Olt. Zona Romanaţi, fiind o mică parte din fostul judeţ cu acelasi nume, portul popular de aici este distinct de celelalte două zone, în primul rând prin cromatica. Astfel, costumul popular la femei are un colorit viu, roşul fiind predominant.

Motivele ornamentale sunt variate, fiind preluate din ceramica populară – spirala, valul. În componenţa costumului din zona Romanaţi se găseşte cojocul de Vădastra, pe care se poate observa spirala, descoperită în ceramica din neolitic a culturii Vădastra, unicat în Europa şi în lume.

• Portul popular femeiesc se distinge net de cel bărbătesc. Care ar fi piesele care compun aceste două costume, cu denumirile lor specifice?

– Costumul popular de sărbătoare din zona Romanaţi, purtat de femeie, se compune dintr-o cămaşă, o ie cu poale, care pot face sau nu corp comun; cele două zăvelci sau boscelele, aşezate una în faţă, cealaltă în spate, apoi marama pentru acoperitul capului, având diferite moduri de a fi legată, în funcţie de vârstă şi condiţia socială. Cămaşa are altiţa cusută cu roşu. Poalele au sabac, sunt frumos cusute, alese în război, de asemenea, de culoare roşie; sunt împodobite cu paiete, dar mult mai puţine faţă de celelalte zone, în care costumul poate fi încărcat şi cu mărgele.

La costumul de Romanaţi te frapează acel roşu, precum şi motivele policrome: galben, alb, albastru, verde. Zona Romanaţi, fiind o zonă bogată, cu teren fertil (lunca Oltului), găzduia procesul de transhumanţă, oferind posibilitatea oamenilor din zona să achiziţioneze lâna necesara confecţionării zăvelcilor.

Putem afirma că starea economică şi-a pus amprenta pe structura şi, mai ales, pe cromatica portului popular. De exemplu, în nordul judeţului, culorile sunt terne, după cum şi zona este mai aridă. Costumul de iarnă, la femei, în zona Romanaţi, are acel cojoc sau pieptar de Vădastra, înfundat la bărbaţi. Remarcăm, de asemenea, pe zăvelcile de sărbătoare la femei, diferite motive: coarnele berbecului, pomul vieţii, hora, diferite motive zoomorfe, avimorfe, chiar antropomorfe, care au o vechime pierdută în timp. Toate acestea dau o notă aparte costumului de Romanaţi, făcându-l uşor de recunoscut.

Costumul de bărbat în zona Romanaţi, cel de vară de exemplu, se compune din izmene împodobite cu sabac şi colţişori pe margine, croşetaţi în casă, o cămaşă cu poale, lungă, peste genunchi. Bărbaţii se încingeau cu un brâu colorat, ales în război, tot de culoare roşie, cu diverse modele. Brâul pentru munca era mai închis la culoare, de regulă negru. Cămaşa bărbătească era aleasă în razboi, cu sabace, mai puţin împodobită decât o cămaşa de femeie. Alt accesoriu este pălăria din paie.

Costumul de iarnă includea acei pantaloni de dimie sau aba, iţarii, confectionaţi din lână foarte groasă, împodobiţi cu găitane. Nu poate lipsi şuba, foarte groasă şi decorata cu găitane bleumarin pe la mâneci, iar în unele zone avea şi glugă, o influenţă din zona Boianului. Toate aceste articole tradiţionale erau lucrate cu migală şi pricepere de femei, la străvechile războaie de ţesut. Iile, cămăşile, izmenele şi maramele se ţeseau din borangic, motivele fiind alese pe rosturi, în război.

• S-a păstrat această structură a costumului popular până astăzi sau ne confruntăm, şi în cazul zonei Romanaţilor, cu pătrunderea altor influenţe, cum se întâmplă de altfel în aproape fiecare regiune?

– Nu cred că poate fi vorba de influenţe; costumul popular de Romanaţi a fost unul conservator. Zona Câmpia Boianului, aflată pe celălalt mal al Oltului, învecinându-se cu judeţele Argeş şi Teleorman, a primit o oarecare influenţă, dar, în Romanaţi, costumul şi-a păstrat notele distincte, fără nici un fel de alterare.

• Mai sunt oltenii astăzi receptivi la tradiţie? Mai există evenimente la care tinerii să poarte cu mândrie portul oltenesc?

– Înainte vreme, horele din lumea satului, slujbele din duminici şi sărbători şi nu numai constituiau un nimerit prilej pentru bunicii noştri, conservatori ai tradiţiei ancestrale, de a îmbrăca cele mai alese straie populare cu specific oltenesc. Astăzi, aşa ceva nu se mai întâmplă. Dacă am lansa ideea în lumea satului de a ne îmbrăca la biserică în costume populare, într-o zi de duminică, nu ştiu cât de receptivi ar fi. Tineretul a uitat tradiţia, nici nu vrea să o cunoască. Nu-i mai stârneşte interesul. Tânărul nostru nu mai gustă valorile autentice, nu încearcă să-şi descopere rădăcinile.

Totuşi, sunt câteva evenimente care se desfăşoară pe teritoriul judeţului Olt tocmai cu scopul de a reînvia tradiţia de odinioară, de a trezi conştiinţa în faţa tezaurului nepreţuit al zonei noastre: “Sărbătoarea iilor de la Cizieni” din luna iulie, “Târgul de fete de la Coteniţa” (octombrie). La “Sărbătoarea iilor de la Cizieni” se premiază o ie cusută în decurs de un an, de la ediţia precedentă până la cea actuală. La “Târgul de fete de la Coteniţa” nu am reuşit să reconstituim un obicei de nuntă, cum era performat în zona, dar comunitatea îşi alege patru-cinci tinere care trebuie să poarte un costum popular autentic, cunoscându-i totodată componenţa, motivele, provenienţa. La început, tinerele se comportau stângaci, dar cu timpul (deja suntem la a XVI-a ediţie), firescul şi simplitatea portului popular îşi fac loc. Aşadar, costumul popular din zona Olteniei reprezintă un document de viaţă; descifrarea şi analiza elementelor care îl compun sunt în măsură să elucideze importante probleme de etnogeneză.