La finele lunii iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, conducerea PNL Olt a luat o poziţie publică privind schimbarea din funcţie a viceprimarului de Corabia, Elvis Marancea.
Nu a făcut-o imediat ce partenerii au dovedit lipsă de loialitate, ci la câteva zile bune de la ,,izgonirea” tânărului liberal. Ba, mai mult, şefii liberalilor de pe la noi au susţinut că nu sunt supăraţi pe partenerii lor din Uniune pentru că l-au schimbat colegul, ci că au făcut-o fără acordul lor, şi că pe funcţia deţinută până nu demult de Marancea au pus un PSD-ist. Şi nu unul oarecare, ci unul cu ,,sprijin puternic”, noul viceedil fiind cumnatul deputatului USL pe colegiul din care face oraşul – Alexandru Stănescu.
Prin vocea preşedintelui PNL Ioan Ciugulea, liberalii de pe meleagurile noastre recunosc că în meciul care se joacă în cadrul Uniunii, scorul este 1-0 pentru PSD. El a dat însă asigurări că atunci când vor egala o vor face cu atenţionarea adversarilor, lăsând să se înţeleagă că liberalii iau în calcul o posibilă schimbare a unui viceprimar social-democrat. Dacă ar fi să ţinem seama că schimbarea vizează postul de viceprimar de oraş, cum liberalii au primar la Balş, Mădălin Teodosescu fiind secondat de un reprezentant al PSD, nu este exclus faptul ca postul Corneliei Smarandache să fie cel vizat de oamenii lui Ciugulea pentru a ,,egala” situaţia de pe tabela de marcaj a USL.
Ciugulea a mai susţinut că liberalii olteni sunt supăraţi pentru că schimbarea fostului viceprimar de Corabia s-a făcut fără a i se putea imputa ceva din punct de vedere administrativ sau politic. Secretarul organizaţiei judeţene Cătălin Rotea, prezent şi el la întâlnireaa cu ziariştii, a punctat contribuţia adusă la scorul PNL Olt de Marancea, coordonator al campaniilor electorale în zona de sud la scrutinul de la locale, cât şi pentru Uniune, la alegerile parlamentare.