Transport agabaritic pe DN65 Craiova- Balș- Slatina

241

Un utilaj necesar la combinatul siderurgic Călăraşi va fi transportat pe ruta Craiova – Slobozia, urmând să treacă pe DN65 prin județul nostru prin Balș- Găneasa- Slatina- Optași Măgura- Colonești.

În perioada 12 – 18 februarie, se va desfăşura un transport cu depăşiri pe traseul: Craiova – DN65 – Piteşti – DN65B – Piteşti – A1 – DN7 – Piteşti – Topoloveni – Găeşti – DNCB – Centura de Nord a Bucureştiului – Intersecţia DN2 cu DN Centura Bucureşti – Intersecţia A2 cu DN21 (Drajna) – A2 – DN21 – Slobozia (Judeţul Călăraşi). Vehiculul transportă un utilaj necesar la combinatul siderurgic Călăraşi.

Potrivit CNADNR, lăţimea maximă a vehiculului este 6,27 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic, fără a depăși 70 km/oră.

„Etapele de desfăşurare ale transportului sunt stabilite de poliţia rutieră, care asigură însoţirea vehiculului cu depăşiri. Transportul nu se va desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt senalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.”, transmite CNADNR.