Vecinii au numai cuvinte de laudă despre tânărul de 33 de ani ucis în satul Gropșani, comuna Vulpeni, de către concubina de 29 de ani, din Iancu Jianu. Niciunul nu-și explică ce a determinat-o pe femeia care aștepta un copil de la cel pe care l-a înjunghiat să-i înfigă acestuia de două ori cuțitul în gât. Apropiații susțin că cei doi se înțelegeau bine, iar tânărul era foarte apropiat de fetița concubinei, din altă căsătorie.

Femeia a fost arestată preventiv, sub acuzația de omor.