Delia Dumitrescu, ELEVA ANULUI în județul Olt. Consiliul Județean o recompensează cu BANI

1550

Cea mai bună elevă a acestui an a fost desemnată Delia Ioana Dumitrescu, clasa a XI-a la Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, în urma rezultatelor obținute în anul școlar trecut. Consiliul Județean Olt o va premia astăzi în cadrul unei gale speciale.

8.700 de lei va primi o elevă din Olt din partea Consiliului Județean Olt pentru rezultatele de excepție obținute la olimpiadele școlare. Premierea se va face astăzi, în cadrul unei gale în care CJ Olt va acorda 648 de premii pentru elevii și profesorii din județ.

Delia Dumitrescu a obținut cele mai bune rezultate. Ea va primi suma de 6000 de lei pentru aurul obținut la Olimpiada Internațională de Geografie pentru Europa Centrală, de Sud și Sud –Est – Serbia – Belgrad, sub îndrumarea profesoarei Angela Liță. De asemenea, va mai primi un premiu în valoare de 2500 lei pentru ocuparea locului 9 în cadrul Olimpiadei Internaționale de proiecte de mediu, sub îndrumarea aceluiași profesor. Pentru rezultatul obținut la „Științele Pământului”: fizică, chimie, biologie, geografie, dub îndrumarea profesorilor COMBEI Dumitru, MOȘTEANU Laura, MONEA Aurelia, LIȚĂ Angela, va mai primi un premiu de 200 lei.

Anul trecut, Delia a urcat pe podiumul Olimpiadei Balcanice de Geografie, câştigând bronz.

Pe aceeași temă:

LISTĂ. 648 de premii acordate de CJ Olt olimpicilor Oltului și profesorilor lor