Pregătirea handbalistelor slătinene pentru reluarea Ligii Florilor a intrat în linie dreaptă. Începând de mâine, sportivele antrenate de Victorina Bora vor lua parte la primul turneu de pregtire. La competiția găzduită de LPS Slatina vor participa alte trei echipe ce evoluează pe primul eșalon al handbalului feminin: HC Zalău, Gloria Buzău și SCM Craiova. Antrenoarea echipei CSM Slatina va folosi în acest turneu sportivele care au evoluat mai puțin în campionat.