FOTO/ Biblioteca Virgil Carianopol, în plin proces de transformare în centru multifuncțional, cu fonduri europene

49

Clădirea caracaleană ce găzduiește un fond de carte de 75.000 de unități se află într-un amplu proces de consolidare, reabilitare și modernizare care o va transforma într-un centru cultural multifunctional. Lucrările estimate să dureze până în 2020 sunt finanțate din fonduri europene, prin intermediul unui proiect pe programul Operațional Regional. Valoarea acestora se ridică la peste 10 milioane de lei, din care cca 300.000 reprezintă cofinanțarea asigurată de autoritățile locale.

Lucrările de restaurare, consolidare și echipare a Bibliotecii Virgil Carianopol din Caracal sunt în progres. Anunțul a fost făcut azi de către Primăria Caracal, care a postat pe pagina de socializare imagini cu stadiul lucrărilor și starea degradată a clădirii care a impus realizarea proiectului de salvare și modernizare.

„Caracalenii iubitori de carte vor avea parte de acum înainte de un sediu modern și dotat corespunzător. Primăria Caracal reabilitează sediul actual al bibliotecii municipale cu fonduri europene, proiectul vizând restaurarea, consolidarea și dotarea clădirii ce găzduiește un fond de carte de 75.000 de unități. Proiectul este realizat cu fonduri nerambursabile, în valoare de peste 10,2 milioane de lei, lucrările fiind estimate la 33 de luni. Biblioteca din Caracal a fost înființată în 1936, în librăria fraților Mărculescu, de-a lungul timpului fiind mutată în mai multe locații. În 1998, Consiliul Local a hotărât ca Biblioteca orăşenească să poarte numele poetului caracalean, Virgil Carianopol.”, anunță Primăria Caracal.

În urma implementării proiectului, pe lângă secțiile „clasice” ale instituției, săli de lectură, secție pentru copii, secții pentru adulți, secție de carte în limbi străine, biblioteca va avea şi o ludotecă, un atelier de conservare a cărții şi o sală multimedia, iar în curtea interioară va fi amenajată o sală de spectacole. Modernizarea va permite de altfel și utilizare calculatoarelor prin intermediul programului Biblionet.

Plimbați dintr-un sediu în altul până în 2002 când autoritățile au decis ca biblioteca să funcționeze într-o clădire de pe strada Iancu Jianu, caracalenii iubitori de carte vor avea parte de anul viitor de un sediu modern și dotat corespunzător.