Polițistul implicat în dosarul de proxenetism și cămătărie REVINE la muncă. Destituirea a fost SUSPENDATĂ

279

Polițistul caracalean Dan Dumitrescu, care figurează în calitate de martor în dosarul penal care vizează un grup infracțional organizat specializat pe cămătărie și proxenetism, destituit la începutul lunii septembrie de către IPJ Olt, revine la muncă. Curtea de Apel Craiova a dat câștig de cauză acțiunii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Olt, care a contestat decizia IGPR, suspendând destituirea până la finalizarea procesului aflat pe rolul Tribunalului Olt.

Deși Tribunalul Olt nu i-a dat de câștig de cauză, iar dosarul încă se află pe rol, polițistul Dan Dumitrescu poate reveni la muncă. Decizia a fost luată de către Curtea de Apel Craiova, care a admis recursul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Olt.

„Admite recursul. Casează încheierea nr.13/29.10.2019, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.2239/104/2019 şi, rejudecand, admite cererea. Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr.969/27.08.2019 şi a Dispoziţiei nr.1018/2.10.2019 până la pronunţarea instanţei de fond. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 28.11.2019.”, este decizia magistraților.

Procesul intentat IPJ Olt se judecă la Tribunalul Olt, luna trecută fiind respinsă cererea de suspendare a deciziei IPJ Olt, următorul termen fiind în ianuarie 2020.

Polițistul Dan Dumitrescu a fost destituit la finele lunii septembrie, la patru luni de la descinderi, pentru că ar fi stricat imaginea poliției, după ce a devenit subiect de presă. Poliţistul a ajuns în vizorul anchetatorilor, într-un dosar cercetat de DIICOT Olt în aprilie anul acesta, când au avut loc descinderi la 34 de adrese din judeţ, în urma cărora au fost conduse la audieri 120 de persoane. Printre acestea s-a numărat și omul legii.

Motivul destituirii îl constituie săvârșirea abaterii disciplinare de ”comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, faptă prevăzută de art. 57, alin.(1), lit. „a” din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Superiorii poliţistului susţin că decizia de destituire a fost adoptată după finalizarea cercetării prealabile a agentului de poliție în cauză.

Dumitrescu este polițist de 15 ani, are 36 de ani, este căsătorit și are doi copii. A lucrat 6 ani la Judiciar, 7 ani la Proximitate. S-a mutat la Serviciul Rutier acum un an și jumătate.