Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt cheamă fermierii la întâlnirea cu ministrul Agriculturii. Multe întrebări pe listă

564

Adrian Oros, noul ministru al Agriculturii, vine vineri în județul Olt. El se va întâlni la Izbiceni cu circa 500 de fermieri din sudul județului. La întâlnire va participa și Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, care a pregătit deja o listă cu temele de discuție.

„Conducerea și membrii ai Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, entitate reprezentativă la nivelul județului Olt,  vor participa vineri, 15 noiembrie 2019, la întâlnirea cu noul Ministru al Agriculturii, domnul Nechita-Adrian Oros, din localitatea Izbiceni, județul Olt, în incinta Căminului Cultural Tudor Gheorghe, începând cu orele 16:00. Întâlnirea este facilitată de organizația județeană PNL Olt, prin domnul Liviu Voiculescu – Președinte și organizația PNL Izbiceni, prin domnul Băețică Tomel – Președinte, cei care ne-au adresat și invitația de a participa la acest eveniment.”, anunță președintele Ion Păunel.

Păunel invită cât mai mulți fermieri la întâlnirea cu ministrul Agriculturii, ce va avea loc în bazinul legumicol de unde se recoltează primele tomate din România. La eveniment vor fi prezenți și legumicultori din cele mai mari bazine legumicole din județul Olt; Giuvărăști, Gîrcov, Rusănești, Tia Mare, Scărișoara, Urzica, Vădăstrița, Pleșoiu, Strejești, Grădinari etc.

„Întâlnirea va fi una interactivă, cu întrebări, soluții, informații, etc.”, spune președintele SPA Olt, care amintește și temele pe care le-a inclus pe lista discuțiilor:  Programul „Tomata”, pentru beneficiarii din ciclul II – 2019 și continuarea acestuia în 2020; Programul Usturoiul , pentru anul 2020; Noua Politică Agricolă Comună 2021-2027, privind Planul Național Strategic; Subvenții APIA; Piața de desfacere pentru micii producători; Ferma de Familie, motorul satului românesc și european (abordări și perspective); Forța de muncă / Finanțarea și creditarea micilor fermieri / Forme asociative (Cooperative, Grupuri de producători); Noi programe de finanțare / subvenționare / ajutoare de stat și de minimis pentru legumicultură; Situația fondurilor europene din actualul PNDR 2014-2020 și încercarea de redistribuire a sumelor rămase din măsurile și submăsurile care nu au avut succes, către alte submăsuri cum ar fi: 6.1. Instalarea Tinerilor Fermieri / 6.3. Sprijin pentru Fermele Mici / S.M. 4.1. Investiții în exploatații agricole (Ferma de Familie), etc.

Despre vizita ministrului Oros:

Ministrul Agriculturii se-ntâlnește la Izbiceni cu 500 de legumicultori. Oros: nu se va renunța la niciun program de sprijin pentru agricultori, vom genera noi programe