Un bărbat din Piatra-Olt a încercat să voteze la Criva, după ce votase la Slatina

199

Polițiștii olteni cercetează un bărbat din Piatra-Olt, acuzat de tentativă de fraudă la vot, după ce omul s-a prezentat la două secții de votare de pe raza județului.

Ieri, la ora 17.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că la Secţia de Votare nr. 103, satul Criva de Jos, din orașul Piatra-Olt, o persoană a încercat să-şi exercite dreptul la vot în două rânduri. „În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 60 ani, din oraşul Piatra-Olt, care s-a prezentat la  Secţia de Votare nr. 103 Criva, cu intenţia de a vota. În momentul scanării actului de identitate, aplicaţia SIMPV a semnalat faptul că acestaşi-a exercitat dreptul la vot la Secţia de Votare nr. 37, din municipiul  Slatina.”, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de fraudă la vot.

Ieri, la primul tur al alegerilor prezidențiale, polițiștii din Olt au intervenit la 11  incidente electorale, fiind întocmite 2 dosare penale și 3 amenzi -două în valoare de 1500 de lei și una în valoare de 500 de lei.