Bătaie cu coase și bâte la IML. A fost nevoie de mascați, 11 persoane fiind reținute

444

Bătaie ca în filme, în faţa sediului Serviciului de Medicină Legală. Pentru a aplana conflictul în care au fost implicate mai multe zeci de persoane a fost nevoie de intervenția trupelor speciale. 11 bătăuși au fost reținuți. Scandalul care a avut loc în fața IML Constanța a pornit după ce un bărbat a mers la IML să își scoată un certificat care să ateste că fusese bătut.

Anchetatorii susțin că, totul a pornit de la un bărbat care a mers la Medicina Legală pentru a scoate un certificat medico-legal necesar pentru a depune o plângere împotriva unui bărbat care l-a lovit. Gașca bătăușului l-a așteptat pe acesta în fața sediului IML, unde a decis să-i dea încă o lecție. Înarmaţi cu bâte, topoare şi chiar o coasă, scandalagii au început să se lovească reciproc. În urma apelurilor la 112 a martorilor speriați, zeci de polițiști au ajuns la fața locului. Spiritele s-au calmat abia după intervenția trupelor speciale. 11 bătăuși au fost reținuți.„Din primele cercetări a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan produs în urmă cu câteva zile, un bărbat s-a prezentat la SML pentru o examinare medico-legală. În fața sediului, bărbatul împreună cu familia sa au fost așteptați de alte persoane și s-a iscat scandalul“, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Constanța.În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.