Start campaniei umanitare „Dăruiește (cu) bucurie!”. Bisericile din Slatina primesc donații în haine sau alimente

155

Episcopia Slatinei și Romanaților a dat ieri startul celei de-a treia ediții a campaniei umanitare „DĂRUIEȘTE (cu) BUCURIE !”, pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpst.

În perioada 10 octombrie – 25 decembrie, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Slatinei și Romanaților organizează, în municipiul Slatina, campania umanitară „DĂRUIEȘTE (cu) BUCURIE !”. Persoanele care doresc să se implice în această acțiune vor putea face donații la fiecare biserică din Slatina sau la Centrul Social al episcopiei, situat în orașul vechi, pe strada Grădiniței.

„Mulți dintre noi avem HAINE și ÎNCĂLȚĂMINTE de care nu ne mai folosim, dar care pot fi de un mare ajutor acelora care nu mai au nimic. Așadar, apelăm la bunăvoința Dumneavoastră pentru a dona orice ar putea fi de folos, pe timpul iernii, persoanelor fără adăpost. Implicarea fiecăruia dintre noi poate însemna un dram de căldură pentru acești oameni nefericiți, cărora soarta le-a zâmbit mai puțin!”, este apelul episcopiei.

Pot fi donate: haine groase (paltoane, pulovere, hanorace, blugi, pături), saci de dormit, încălțăminte (bocanci, cizme, ghete), dar și produse de igienă corporală (şampon, săpun, pastă de dinți), precum și alimente neperisabile (conserve de orice fel, ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, plicuri de ceai, miere, fructe și legume).

„Adresăm rugămintea ca toate lucrurile donate să se prezinte în stare bună de folosire- să nu fie murdare sau rupte”, mai anunță episcopia.