Corpul central al Spitalului Județean de Urgență Slatina a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Acest lucru va fi posibil prin intermediul a două proiecte, unul susținut financiar de către Consiliul Județean Olt, iar celălalt de către Compania Națională de investiții. Primul proiect demarat este cel finanțat de la bugetul administrației oltene și vizează reabilitarea termică a clădirii. Până la finele anului, vor fi demarate și lucrările de reabilitare la interior a secțiilor găzduite de Corpul central.