Cetățean de onoare al Slatinei, la 100 de ani

182
Foto: CRISTIAN HARITONOVICI.

Mircea Albotă, unul din cetățenii de onoare ai municipiului Slatina, a împlinit ieri vârsta de 100 de ani. Veteranul de război a fost aniversat de către CMJ Olt.

Locotenent în retragere Mircea Albotă a împlinit un secol de viață. Veteranul de război s-a născut pe 6 octombrie 1919 în regiunea Cernăuți și s-a stabilit la Slatina după terminarea războiului, unde a predat ca profesor de muzică.

Ieri, seniorul a fost aniversat de către CMJ Olt. Momentul în care i s-a adus recunoștință și prețuire celui care a luptat cu vitejie pentru apărarea pământului strămoșesc a fost postat pe pagina de socializare a centrului.

În 2009, Mircea Albotă s-a numărat printre veteranii de război ai Armatei Române cărora li s-a conferit Medalia Crucea comemorativă a Celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945. Anul acesta, veteranul a fost numit Cetățean de Onoare al municipiului Slatina, alături de alți șase veterani.