Răzmeriță în PSD Olt! Peste 10 primari din județ, la Viorica Dăncilă pentru debarcarea lui Stănescu

1474

Mai mulți primari social-democrați din Olt au fost chemați azi de către Viorica Dăncilă. Prezența primarilor PSD Olt în Capitală este pusă pe o eventuală indignare a acestora cu privire la atitudinea senatorului de Olt Paul Stănescu, în urma votului pe moțiuea de cenzură. Președintele PSD vrea să scape de eventualii ,,trădători”, pe listă aflându-se și liderul organizației de la Olt.

Fostul vicepremier Paul Stănescu, senator de Olt și președinte al PSD Olt, s-a numărat printre PSD-iștii care au fost miercuri în sala de plen reunit și nu au votat ordinea de zi si programul de lucru. Astfel, Stănescu a pus umărul la demersul Opoziției, ajutând ca moțiunea de cenzură să nu se mai voteze sâmbăta aceasta.”Nu mi-am dat seama și am votat prezent nu am votat pentru, din greșeală, pur si simplu am greșit, eu cu Radu, liderul de grup și cu domnul Arcaș”, a explicat Stănescu.
Atitudinea olteanului a supărat-o pe Viorica Dăncilă, care a convocat azi mai mulți primari din Olt în Capitală, în încercarea de a-l înlătura pe Stănescu. Potrivit unor surse social-democrate, edilii ar fi fost aleși pe filiera Vâlcov, iar intenția conducerii partidului este de a-l înlocui pe Paul Stănescu de la conducerea organizației Olt cu Mihai Fifor.
Unul dintre edilii care au discutat astăzi cu Viorica Dăncilă este Nicolae Stan, primarul de la Colonești. El a recunoscut, pentru Realitatea Oltului, că este nemulțumit de poziția adoptată de președintele Stănescu, atât legat de situația guvernului, cât și de alte aspecte.
,,Da, am fost la doamna președinte! Am multe de reproșat la adresa lui Stănescu. Ce am avut de spus am spus conducerii partidului. Împreună cu mine au fost mai mulți primari”, a declarat Stan.