Debut de octombrie, cu peste 500 de sancțiuni ale poliției oltene. 20 de flagrante și 15 permise auto retrase

61

Luna octombrie debitează cu sute de încălcări ale legii săvârșite de olteni. În doar câteva zile, polițiștii din Olt au intervenit la peste 500 de evenimente, au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 100.000 de lei și au constatat 27 de infracțiuni.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au intervenit în primele zile ale lunii la 527 de evenimente, 332 dintre acestea fiind sesizate prin serviciul 112.

„În urma intervențiilor, au fost aplicate 512 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 105.000 lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 15 permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare. De asemenea, au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au constatat  27 de infracțiuni, dintre care peste 20 în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 5 măsuri preventive.”, arată Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.