Majoritatea tinerilor, elevi și studenți, care beneficiază de pensii de urmaș nu și-au primit în această lună drepturile care li se cuvin în urma evenimentelor tragice în care și-au pierdut unul sau ambii părinți. Motivul care a condus la această situație este legat de nedepunerea la timp a adeverințelor din care să reiasă faptul că urmează cursurile unei unități de învățământ. Ei ar putea să fie repuși în plată de luna viitoare dacă se vor grăbi să-și depună la timp adeverința de elev sau student pentru anul școlar care abia a început.