Pesta porcină: 98 de focare în 23 de localități din Olt. Sunt INTERZISE vânzarea și mișcarea porcilor sau cărnii în zonele respective

991

Pesta porcină se extinde în continuare în județul Olt. DSVSA Olt a actualizat situația la nivel de județ, confirmând că există încă trei suspiciuni în Studina, Gârcov și Perieți.

Cu 98 de focare confirmate și încă trei suspiciuni, Oltul se luptă în continuare cu pesta porcină ce a ajuns în 23 de localități.

„Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că  la această dată, pe teritoriul judeţului Olt, pesta porcină africană evoluează în 23 localităţi şi sunt confirmate 98 de focare (Cilieni-7 focare, extravilanul localităţii Ianca-3 focare, Ianca-1 focar, Dăneasa-3 focare, Sprîncenata-11 focare, Slăveni (Gostavăţu)-10 focare, Stoeneşti-9 focare, Drăgăneşti Olt-3 focare, Văleni-2 focare, Orlea-17 focare, Studina-4 focare, Gura Padinii-5 focare, Ipoteşti-2 focar, Coloneşti-1 focar, Grojdibodu-6 focare, Gîrcov-1 focar, Vîrtopu-1 focar, Brebeni-1 focar, Crîmpoia-4 focar, Şerbăneşti-2 focare, Fărcaşele-1 focar, Ghimpeţeni-2 focare, Obîrşia Nouă-1 focar, Potcoava(Fălcoeni) – 1 focar). Sunt trei suspiciuni de pestă porcină africană în trei exploataţii nonprofesionale din localităţile Studina, Gîrcov şi Perieţi, în baza buletinelor de analiză emise de LSVSA Olt în 24.09.2019 şi 25.09.2019. Conform Manualului Operaţional pentru Intervenţia în focarele de Pestă Porcină Africană – ediţia IV 2019, probele se vor trimite la IDSA Bucureşti pentru confirmare.”, transmite DSVSA Olt.

Cele trei gospodării din localităţile  Studina, Gîrcov şi Perieţi au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost impuse restricţiile de mişcare din și către curțile și localităţile afectate, eliminarea din focare a porcilor vii, ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, restricţii asupra mişcării cărnii, produselor şi subproduselor animale, instituirea filtrelor rutiere.

Autoritățile sanitar-veterinare informează cetățenii că este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mișcarea porcilor vii, a cărnii și produselor din carne de porc provenite din zonele de restricție și că se mențin restricțiile în ceea ce privește organizarea târgurilor de animale vii.

Având în vedere evoluția explozivă a bolii, DSVSA Olt reamintește principalele măsuri ce trebuiesc respectate de toți crescătorii de porcine:

  • asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
  • este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele și încălțămintea de stradă;
  • este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
  • este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
  • periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
  • se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
  • porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
  • este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
  • anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Olt (telefon 0372753838) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.
  • în cazul persoanelor care exploatează suprafețe agricole se vor dispune măsuri pentru dezinfecția mijloacelor agricole la ieșirea din tarlale;
  • este interzisă aducerea de furaje sau diverse materii vegetale din zone contaminate, în scopul hrănirii animalelor;
  • toți proprietarii au obligativitatea respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora, în caz contrar putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariei bolii.