Elevii olteni nu primesc produsele oferite de stat în cadrul Programului ,,Lapte și corn”, deși au trecut două săptămâni de la debutul noului an școlar. Liberalii s-au sesizat și au cerut explicații administrației județene prin intermediul căreia ar trebui să se deruleze. Conducerea CJ Olt recunoaște situația creată în premieră la nivelul Oltului, dar nu își asumă nicio vină. Președintele administrației oltene susține că totul se datorează legislației în vigoare, care prevede numeroase verificări în cazul achizițiilor de valoare mare.