Autoritățile oltene ies la cositul celei mai alergenice buruieni din România. Campania se derulează pe 28 septembrie

105

Cunoscută sub denumirea de Iarba pârloagelor, ambrozia este cea mai alergenică buruiană din România. Cum aceasta crește din abundență și pe marginea șoselelor, drumarii i-au declarat război. APM Olt a transmis că și Oltul se va alătura campaniei naționale „28 septembrie 2019 SOS – Ambrozia”.

Răspândirea exagerată a ambroziei, precum şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor care fac alergie la această plantă, a determinat Agenția Națională pentru Protecția Mediului să propună ca ziua de 28 septembrie să fie declarată o zi a mişcării civice pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională, pentru combaterea ambroziei.

Campania „28 septembrie 2019 SOS – Ambrozia” se va derula și la nivelul județului Olt, urmărindu-se combaterea răspândirii polenului acestei plante până la sfârşitul lunii octombrie, cât şi reducerea rezervei de seminţe pentru următorii ani.

„În cadrul campaniei, unități administrativ teritoriale din județ, persoanele fizice, operatorii economici se vor implica în acțiuni de cosire pe domeniile publice sau private.”, transmite Dorel Șteomlega, directorul APM Olt.

Campania se va desfășura în data de  28 septembrie,  în intervalul orar 10.00 – 15.00.

Specialiștii avertizează că cea mai importantă simptomatologie oculară se întâlneşte în special la pacienţii cu alergie la polenul de Ambrozie, iar manifestările pot fi diferite de la o persoană la alta. Majoritatea persoanelor alergice acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ ochi, secreţii nazale abundente, ochi roşii (hiperemie conjunctivală), iar multe dintre acestea sunt predispuse la apariţia anifestărilor de astm (dificultăţi în respiraţie, tuse, respiraţie şuierătoare).

O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunţe de polen (20 microni în diametru) şi până la 30.000 de seminţe, care îşi păstrează calităţile germinative timp de 40 de ani.