Oprescu se revoltă împotriva Fondului de Dezvoltare, cerând DEMISIA președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză

491

Aprobarea pentru finanțare, în prima etapă, a doar 8 proiecte din județul Olt de către Fondul de Dezvoltare și Investiții, a nemulțumit conducerea PSD Olt.

Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a remis un comunicat de presă, în care critică modul de stabilire a investițiilor ce vor fi finanțate din FDI. Oprescu solicită președintelui Ion Ghizdeanu demisia.

Comunicat de presă PSD Olt:

Marius Oprescu, președintele executiv al Partidului Social Democrat Olt, critică lipsa de obiectivitate și transparență a Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu, în alegerea și stabilirea investițiilor unităților administrativ teritoriale din județul Olt, prevăzute prin programul național FDI (Fondul de Dezvoltare și Investiții).

„Primarii județului nostru și-au pus toată speranța în dezvoltarea localităților lor, prin accesarea acestui program de investiții, iar Ion Ghizdeanu și-a bătut joc de ei, prin lipsa de obiectivitate și transparență demonstrate în selecția discreționară, dedicată și absolut preferențială a proiectelor depuse. Aș vrea să iasă public să anunțe criteriile după care au fost selectate obiectivele de investiții depuse de către reprezentanții primăriilor județului Olt și să explice concret cum poți respinge proiecte vitale pentru olteni.

Considerând că este un afront asupra locuitorilor noștri, care cred în oportunitățile de dezvoltare pe care FDI le-a promis, îi cer demisia din funcția de președinte al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și îi invit pe Ghizdeanu, Andrei Iordache și «Pisicu′» să conducă această campanie electorală cum știu ei mai bine, după metodele lor parafate. Le dau chiar și programul de activități.” – a declarat Marius Oprescu, președintele executiv al PSD Olt.