DOSAR PENAL. Prinși extrăgând ilegal balast din albia râului Vedea

1575

Polițiștii olteni au depistat ieri o societate din Argeș care extrăgea balast de pe raza comunei Tufeni, fără a deține autorizațiile necesare în acest sens.

O balastieră ilegală a fost descoperită ieri de către polițiștii olteni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pe raza comunei Tufeni. Trei bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 55 de ani, toți din județul Teleorman, angajați ai unei societăți comerciale din județul Argeș, desfășurau activități de extragere agregate minerale din albia râului Vedea, deși societatea comercială la care sunt angajați nu deține autorizație de gospodărire a apelor, autorizație de mediu, permis de exploatare, documente necesare pentru desfășurarea activităților de extragere și valorificare a agregatelor minerale.

„Cantitățile de balast erau încărcate în două autocamioane cu ajutorul unui utilaj tip Vola, urmând a fi valorificate în alte condiții decât cele legale. Având in vedere aspectele constatate, în cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul nerespectării prevederilor Legii nr.107/1996 a apelor, Legii nr.85/2003 a minelor și OUG nr.195/2005 privind protecția mediului.”, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.