Valul de aer polar aduce prima ninsoare în România

397

Valul de aer polar a ajuns în partea nordică a României, iar de azi va cuprinde și sudul, astfel că temperaturile vor scădea cu aproximativ 10 grade în toată țara. România are astfel trei anotimpuri în același timp: toamnă pe partea de nord a țării, mijloc de vară în sud și iarnă în munți, fiind prognozate și primele ninsori.

Azi, în zonele înalte, ar putea apărea chiar prima lapoviță și ninsoare din această toamnă, anunță meteorologii. Joi, vineri, sâmbătă, temperaturile nu vor mai trece de 23 de grade Celsius, nici în extremitatea de sud a țării. Temperaturile vor fi foarte scăzute, de final de septembrie, început de octombrie. Azi sunt condiții de ploi slabe în sud, în sud-est, inclusiv în București. Pentru că temperaturile vor scădea foarte mult, atât pe creste, cât și în depresiuni, vor fi temperaturi negative, noaptea și în prima partea a zilei, aceste temperaturi vor face ca precipitațiile să devină lapoviță și ninsoare pe creste, în special pe crestele Carpaților Orientali, în cursul zilei de joi și de vineri, dar slabe cantitativ. Vor fi primii fulgi de zăpadă din această toamnă.

Cu toate astea, de luni, 23 septembrie, vremea se va încălzi din nou.

Luni, 23 septembrie, va fi echinochițul de toamnă, este momentul în care noaptea va începe să crească, să fie mai lungă decât ziua. Începe toamna astronomică.