Grupul ALDE, fragil în Camera Deputaţilor. Preşedintele de la Olt ameninţă cu formarea unui grup separat

58

Aflat pe lista de excludere din partid, preşedintele organizaţiei Olt a ALDE şi deputat de Olt a fost păstrat vineri, spune el, tocmai pentru a nu fi pus în pericol grupul parlamentar. Însă Mihai Niţă ameninţă cu părăsirea grupului ALDE şi formarea unui alt grup.

După ce săptămâna trecută grupul senatorilor ALDE s-a desființat, acum este fragil şi grupul din Camera Deputaţilor. Excluderile de vineri au determinat conducerea organizaţiei de la Olt, aflată în tabăra contestatarilor deciziei ieşirii din coaliţia cu PSD şi de la guvernare, precum şi retragerea din cursa de la prezidenţiale cu candidat propriu, să ameninţe cu formarea unui nou grup parlamentar.

Şeful ALDE Olt a declarat că este posibil ca în aceste zile să se retragă împreună cu mai mulţi colegi din grupul ALDE.

Părăsirea grupului ALDE de către cel puţin 5 deputaţi va duce la desfiinţarea acestuia din Camera Deputaţilor. Pentru înfiinţarea unui grup nou, este nevoie de cel puţin 10 deputaţi.