FOTO/ Beizadeaua fostului procuror Noajă, un nou accident, fără permis și cu fugă de la locul faptei

1816

Fiul fostului procuror Noajă și-a distrus mașina de 150.000 euro, dar și pe a altui tânăr, într-un nou accident. Bogdan Noajă nu avea permis și a fugit de la locul accidentului. Probabil că și de data aceasta era băut și drogat însă nu se va afla pentru că poliția nu s-a sinchisit să-i dea prea repede de urmă pentru a-i preleva probe.

O mașină parcată regulamentar în fața unei porți din satul Valea Merilor, Potcoava, a fost lovită aproape de miezul nopții de mașina condusă de Bogdan Noajă, fiul fostului procuror Ștefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Beizadeaua nu și-a mai putut apoi controla bolidul de lux pe care-l conducea, deși avea permisul suspendat, răsturnându-se.

„În data de 13 septembrie 2019, ora 23:50, lucrătorii Poliției orașului Potcoava au fost sesizați telefonic de către un tânăr de 19 ani, din Potcoava, despre faptul că în timp ce avea autoturismul staționat regulamentar pe strada Principală din satul Valea Merilor, la un moment dat, a fost acroșat pe partea laterală stângă de un alt autoturism care și-a continuat drumul. La o distanță de aproximativ 400 de metri acesta a pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat. Din mașină a ieșit o persoana care a părăsit locul faptei. În urma investigațiilor și verificărilor efectuate de lucrătorii Poliției orașului Potcoava a rezultat faptul că conducătorul celui de-al doilea autoturism este un bărbat de 23 de ani, din municipiul Slatina, care în prezent are permisul de conducere reținut (suspendat). Au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Tânărul Noajă nu se află la prima ispravă de acest gen. El a fost prins de mai multe ori drogat la volan și a provocat accidnete rutiere în Slatina, Potcoava și Scornicești.