Evazioniști din Drăgănești, luați pe sus de mascați

399

13 percheziţii domiciliare se desfășoră, în această dimineaţă, la tot atâtea adrese din Olt și Teleorman, într-un dosar ce vizează de evaziune fiscală. Anchetatorii estimează prejudiciul adus statului la aproximativ 1.500.000 lei.

Sediile unor firme din Drăgănești, dar și domiciliile unor persoane din localitate și din comuna Scrioștea-Teleorman au fost luate cu asalt de mascați, în această dimineață.

Vizaţi sunt doi bărbaţi în vârstă de 21 şi 52 de ani, tată și fiu, din familia Runcu, care vindeau mobilier urban, confecţionat fără documente sau care chiar nu exista, unor instituții ale statului. Prin aceasta modalitate, cei doi ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, ,,în perioada 2010-2016, doi bărbați, de 21 și de 52 de ani, ambii din orașul Drăgănești-Olt, fiind administratori la mai multe societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale acestora facturi fiscale de achiziții mărfuri, care nu aveau la bază operaţiuni reale. Totodată, aceștia nu ar fi evidenţiat în documentele contabile veniturile obţinute în totalitate”.

Şase persoane urmează a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.

Acţiunea este desfăşurată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.