Ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție și a manevrelor de prim ajutor, în Parcul Tineretului și în fața Prefecturii Olt   

71

Ziua Pompierilor din România va fi serbată și în acest an de către salvatorii olteni prin numeroase activități ce se vor desfășura atât astăzi, 12 septembrie, cât și pe 13 decembrie.

Ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție și a manevrelor de prim ajutor, competiții sportive, ceremonial militar, puncte de informare preventivă și defilarea Gărzii de Onoare și a autospecialelor sunt acțiunile pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt le organizează cu ocazia aniversării a 171 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.

Acțiunile încep de astăzi, salvatorii invitând toți locuitorii Slatinei și nu numai să li se alăture. „Pentru a marca acest eveniment, în perioada premergătoare zilei de 13 septembrie, au fost organizate o serie de competiții sportive iar joi, 12 septembrie, începând cu ora 17.30, în Parcul Tineretului din municpiul Slatina, vor fi organizate mai multe ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție, a manevrelor de prim ajutor dar și puncte de informare preventivă a populației. „, anunță Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România vor continua mâine, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, pe platoul din fața Instituției Prefectului-județul Olt, unde va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare și a autospecialelor din cadrul ISU Olt.

Tot mâine, în intervalul 10.00-12.00, în zona adiacentă Instituției Prefectului, vor fi organizate ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție, dar și un punct de prezentare a manevrelor de prim ajutor.