Elevii, trecuți într-un catalog electronic, cu note şi absențe

110

Guvernul anunţă că peste două milioane de elevi vor fi prinşi într-un catalog electronic, unde le vor fi trecute notele şi absențele.

Situaţia la învăţătură a elevilor va putea fi consultată oricând de profesori şi părinţi. Sistemul, finanţat cu bani europeni, va fi funcţional în trei ani, estimează autorităţile. În ″catalogul electronic″⁣ vor fi afişate notele şi absentele, iar pe platformă vor fi disponibile şi documente şcolare. Sistemul le va permite profesorilor să evalueze, de la distanţă, lucrările de la examenele naţionale.

Catalogul electronic va costa 47 de milioane de euro, bani europeni. Alte 50 de milioane de euro vor fi investite pentru o bibliotecă digitală, cu manuale şi materiale didactice. Ambele proiectele depind însă de un altul, abia demarat – dotarea a 4.500 de şcoli cu sisteme wi-fi.

Catalogul electronic ar urma să fie folosit în 6.000 de şcoli şi licee din toată ţara, cu peste 2 milioane de elevi.