Guvernul dat în judecată de elevi pentru că nu le asigură transportul gratuit

42

Cu o săptămână înainte de începerea școlii, situația transportului pentru elevii navetiști rămâne complicată. În România, sunt peste 100.000 de elevi navetiști, potrivit cifrelor oferite de Societatea Academică din România. Cu toții ar putea beneficia, în sfârșit, de transport gratuit către școală, dacă instanța va da dreptate Asociației Elevilor din Constanța.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a dat, luna trecută, în judecată Executivul pentru abrogarea unei hotărâri dată de guvernul tehnocrat prin care a introdus tarife maximale la transportul elevilor. Miza demersului: statul să deconteze integral cheltuielile de transport pentru școlarii care fac naveta. Intenția tehnocraților a fost să acopere într-o mai mare măsură cheltuielile pentru elevii navetiști, dar și să-i împiedice pe operatorii de transport să crească tarifele pentru abonamentele de transport ale celor mici. Numai că ei nu le-au acordat și compensații firmelor de transport, ca să nu iasă în pierderi, după cum prevede legislația europeană. Transportatorii nu le-au vândut abonamente elevilor cu tarifele introduse de guvernanți. Drept urmare, elevii își cumpără abonamente la preț întreg. Ulterior, când se duc la școală să-și deconteze jumătate din banii achitați, li se spune că prețurile sunt prea mari în comparație cu legea și nu le pot deconta decât parțial sau deloc. Lipsa de acces gratuit al elevilor la transportul către școală crește riscul de abandon școlar. În 2014, la un an după ce Guvernul Ponta n-a mai decontat integral abonamentele școlarilor, numărul celor care au abandonat studiile a crescut cu 4.000.

Încă din 2001 exista obligația consiliilor județene de a încheia contracte de servicii publice cu transportatorii, în 2007 fiind impusă și de Regulamentul european”, a explicat Mihai Tănase, președintele AEC. Reprezentantul elevilor mai spune că până la publicarea proiectului OUG 51, doar jumătate din consiliile județene din România aveau contracte, deși termenul pentru tranziția la legislația europeană este 3 decembrie 2019. “S-a adoptat un comportament de tipul «Dacă legea nu s-a aplicat până acum, haide să o schimbăm». Astfel, transportul județean a fost exclus din sfera serviciilor publice. Operatorii de transport își doreau o piață liberă, motiv pentru care au susținut vehement ordonanța, iar consiliile județene nu voiau să acorde bani pentru reducerile categoriilor dezavantajate, inclusiv elevi. A fost o înțelegere tacită care a lăsat elevii în pericolul de a rămâne fără facilități de transport”, mai completează Tănase.

De altfel, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională (CCR) în privinţa OUG 51/2019 la scurtă vreme după tragedia de la Caracal. Statul român nu i-a asigurat Alexandrei Măceșanu acces la un mijloc de transport ca să ajungă în oraș, la fel cum nu asigură nici gratuitatea transportului la școală pentru ceilalți peste 100.000 de elevi navetiști, mulți dintre ei trăind în mediul rural și/sau în risc de sărăcie. Pe 9 septembrie începe școala, dar nu toți copiii vor putea ajunge.