Cod galben de ploi torențiale și furtuni. Care vor fi județele afectate

949

După o vară caniculară, vremea se schimbă drastic în cursul zilei de miercuri, fiind instabilă și răcoroasă în sudul, centrul, dar și în estul țării. Temperaturile nu vor depăși maxima de 25 de grade Celsius.

Temperaturile vor ajunge din nou la 30 de grade Celsius începând de vineri.

În majoritatea județelor din țară se va resimți o scădere bruscă a temperaturii, va ploua și vor fi descărcări electrice. Vântul va avea rafale în jur de 50 km/h în sudul și în sud-estul țării.

Meteorologii au emis o informare meteo valabilă miercuri între orele 10:00 – 23:00. În intervalul menţionat în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp. La munte, ploile torențiale vor putea duce la inundații.

Vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sub-estice şi centrale. În București, vor fi ploi temporare, iar maxima nu va depăși 25 de grade Celsius. Temperaturile scăzute se vor menține până joi, inclusiv în Carpații Meridionali, în Munții Banatului, în nordul Olteniei și al Munteniei. Apoi, vineri, vor mai fi averse, tunete și fulgere în zonele montane și submontane, iar sâmbătă, în nordul, vestul și centrul țării, la deal și la munte.

Temperaturile vor mai fi modeste până vineri, după care vor crește ușor și vor trece de 30 de grade Celsius.